A apărut ediţia a doua a unei cărţi care nu trebuie să vă lipsească din bibliotecă! Este vorba de „Ghidul României Misterioase”, un excelent ghid de călătorie, semnat de jurnalistul Cristian Cocea. Veţi citi pe nerăsuflate cele aproape 300 de pagini care au să vă dezvăluie poveşti, locuri şi legende din Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Transilvania, Maramureş, Bucovina şi Moldova... Veţi dori, probabil, să faceţi şi d-voastră traseele recomandate în carte... Vă veţi întreba cum se face că, până acum, aţi ignorat minunăţiile locului în care v-aţi născut... Şi, în mod sigur, veţi citi de mai multe ori unele paragrafe...
Dacă ar fi să fac o observaţie personală, aş spune că prietenul Cristi Cocea a făcut un gest de generozitate, scriind „Ghidul...”. El ne restituie o Românie la care nu ne mai gândim demult, pe care nu o mai savurăm şi de care ne-am înstrăinat. O Românie pe care merită să o (re)descoperim! Ediţia a doua a „Ghidului...” este substanţial îmbogăţită cu informaţii şi fotografii, iar condiţiile grafice sunt excepţionale! Cristi Cocea ne dezvăluie acum câte ceva despre cartea sa:
1. Citindu-ţi ediţia a doua a „Ghidului...”, am avut impresia că România poate fi o ţară pe care putem s-o „învăţăm” ca pe un loc nou şi surprinzător, deşi o locuim de la naştere. Pe tine ce te-a îndemnat să „înveţi” România (prin desele tale călătorii) şi apoi s-o „scrii” aşa cum ai înţeles-o?
E simplu. Cine te învaţă? Profesorii. Maeştrii. Eu am avut noroc de cîţiva – rozicrucianul Dimitrie Cantemir, cartograful Moldovei, Alecu Russo, cu a sa „Cîntare a României”, G.M. Cantacuzino, un arhitect atent la istoria monumentelor noastre, marele Nicolae Iorga, fascinant în literatura de călătorie, conul Sadoveanu, cu povestirile sale de vînătoare şi pescuit, Hogaş, un iniţiat mai subtil decît se crede, Nicolae Densuşianu, Geo Bogza şi alţii. Să nu-l uit pe jurnalistul Brunea Fox, omul care, în interbelic, a realizat nişte reportaje de senzaţie, mai ceva ca pe „Discovery”... Pe toţi i-am cunoscut prin scrierile lor şi, astfel, am învăţat că ţara asta, aşa amărîtă cum a fost, în bătaia tuturor vînturilor istoriei, are comori şi mistere, are construcţii fabuloase, are o zestre de invidiat. Încă mai are... N-am construit cu aroganţa goticului, ca să-l zgîriem pe Dumnezeu la picioare cu fleşele catedralelor, nici n-am jefuit aurul altora, ca să-l expunem acum în muzee, dar avem o anume ingeniozitate, o adaptare la loc, la natură, care uimeşte. Uită-te doar la bisericile de lemn din Maramureş sau la palatul lui Brâncoveanu de la Mogoşoaia şi o să simţi despre ce vorbesc. Dar mă opresc aici, pentru că nu vreau să devin patetic.
2. Românii de azi călătoresc destul de mult: ski în Austria, bălăceală în Oceanele lumii, shopping în Dubai... Rareori auzi un român cu bani spunând că pleacă să vadă bisericile din Maramureş. De ce nu-i mai tentează pe români misterul local?
Din mai multe motive. Întîi, pentru cei din generaţia mea, că sînt sătui de propaganda înghiţită pe vremea lui Ceauşescu, propagandă care ne spunea că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, cînd fusesem adunaţi în cutii de chibrituri numite blocuri. Atunci cînd s-au deschis graniţele, ne-am convins că lumea are mult mai multe minuni. Apoi, pentru cei din generaţia ta, că n-au avut învăţătorii potriviţi. Misterul unui loc se dezvăluie numai celui care-l caută, care a fost învăţat să vadă mai mult decît un zid, o grotă, un mormînt. În fine, pentru cei din generaţia tînără, că sînt victimele mass mediei şi ale industriei timpului liber. E mai tentant pentru cineva care are 20 de ani să plece la shopping la Milano decît să-l caute pe Dumnezeu în Bucovina. Dar pendulul istoriei se întoarce şi românii vor începe să aprecieze mai mult ceea ce au în jurul casei.
3. Am citit cu o imensă bucurie paginile despre Oltenia şi despre Moldova, despre Dobrogea şi despre Transilvania... Ai scris superb despre fiecare regiune. Mă întreb – şi te întreb – cum se face, totuşi, că unii ardeleni îi dispreţuiesc pe olteni sau că oltenii îi dispreţuiesc pe moldoveni? Sunt atât de multe lucrurile care ar trebui să ne unească...
Mă duci într-o zonă de psihologie socială unde s-au scris pagini memorabile, de la Drăghicescu la Cioran. Ce-aş mai putea adăuga eu? Da, românii sînt un popor destul de individualist, există şi nişte mîndrii locale care se manifestă prin dispreţ la adresa altora, totuşi România cîştigă la imagine dacă o accepţi ca pe un mix cultural, ca pe o ţară a diversităţii. Fiecare regiune are farmecul ei, istoria şi eroii ei, stilul arhitectural şi societăţile ei secrete. Călătorul instruit înţelege diferenţele şi se delectează cu ele. Ce-ar fi Oltenia fără haiduci, sudalmă subţire şi cocoşul de Hurezu? Ce-ar fi Muntenia fără Meşterul Manole, biserici rupestre şi ţuică? Ce-ar fi Transilvania fără saşi, moţi şi unguri? Moldova fără bouri, crame şi iubirile lui Ştefan cel Mare? Dar Bucureştiul fără construcţiile regale? Proiectul politic numit România le cuprinde pe toate şi ceva în plus. Să ne bucurăm de el. Să plîngem pentru ce-am pierdut, peste Prut.
4. Care crezi că este profilul cititorului acestui „Ghid...”? Cui te adresezi? Cine ţi-ai dori să te citească?
Ediţia trecută s-a epuizat rapid şi am avut surpriza să văd „Ghidul” fie prin biblioteci de mînăstiri, fie în mîna unor turişti străini din Deltă, fie pe bordul vreunui autoturism. Deci e greu să desenez profilul cititorului ideal. Probabil că este un tip interesat de cultură, de istorie şi mister, un călător care vrea să înţeleagă mai mult din ceea ce vede. L-am scris jurnalistic, fără paradă de erudiţie, dar cu date istorice, arhitecturale, culturale, prinse în jurul unei poveşti. Povestea este momeala. Pentru început, te face să visezi cu ochii deschişi, te face să călătoreşti stînd în fotoliu! Apoi, te împinge să-ţi iei bocancii, bastonul şi aparatul de fotografiat şi să pleci la drum. Sincer, mi-aş dori ca magia asta să funcţioneze mai ales pentru cei tineri, copii şi adolescenţi, ca să vadă că istoria şi geografia nu sînt deloc plicticoase, ca să se mai gîndească un pic dacă vor să plece definitiv din ţara asta, ca să nu se mai simtă inferiori prietenilor străini de le Facebook.
5. Este patriotismul o idee moartă?
Hm, hm, hm... Este dragostea o idee moartă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu