luni, decembrie 21, 2009
Oh Captain My Captain!
Aseară, plictisit de stupidele programe TV, am revăzut "Cercul poeţilor dispăruţi", filmul din '89 al lui Peter Weir, cu un sclipitor Robin Williams (şi cu Ethan Hawke, tînăr...)! Îl ştiţi, desigur - Williams este profesor de engleză la un colegiu de elită din America anilor '50, un profesor nonconformist, care îi atrage pe elevi în minunata lume a poeziei. Iar băieţii îl urmează, încălcînd rînd pe rînd regulile şcolii. O înfruntare între imaginaţie şi tradiţie, între simţire şi raţiune, între "Carpe diem" şi "Totul este deşertăciune", care n-are cum să se termine cu bine. Lăsînd la o parte spectacolul, m-au interesat îndeosebi tehnicile didactice ale profesorului John Keating - schimbarea perspectivei (chiar prin urcarea... pe catedră), captarea atenţiei (şoaptă, aluzie, atitudini non-conformiste), contestarea autorităţii (ruperea unor pagini din manual). Chiar şi brain-storming, dicteu automat, vizualizare! Cu Whitman şi Shakespeare, profesorul îi electrizează, îi inspiră, îi conduce ("Puteţi să îmi spuneţi "domnul Keating" sau "Oh Captain My Captain", pentru prieteni" - aluzie la titlul unei poezii a lui Whitman )... Cu o carte de poezie, le schimbă viaţa! Sînt încîntătoare secvenţele din cenaclu, cînd băieţii experimentează ritmul, cuvîntul... fumatul din pipă! Mi-am amintit de spectacolele lui Pittiş de la Bulandra - "Cîntec despre mine însumi", cînd sute de adolescenţi plîngeau şi rîdeau, pe muzică rock. Astăzi, cînd adolescenţii nu mai deschid nici o carte, ar mai fi posibilă o astfel de experienţă? Înclin să cred că da!
Tu, cititorule
Tu, cititorule, pulsezi de viaţă, de mîndrie şi de dragoste, asemeni mie.
De-aceea cîntecele acestea-s pentru tine!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Intr-adevar o seara minunata, dincolo de faptul ca este indiscutabil un film bun, reuseste sa fie si un moment de reala placere. De curand am vazut pe HBO un film exceptional cu o atmosfera oarecum asemanatoare pe care ti-l recomand cu multa caldura, si insistenta: "Baietii care fac istoria"
RăspundețiȘtergereCostin, cum mai fumau ei pipă, în grota aia unde citeau poezie! Nici profesorii nu se lăsau mai prejos! Mă gîndesc să încerc şi eu ... am nişte cursuri la jurnalism! :) O să caut să văd filmul de pe HBO. Tu ce tutun mai fumezi?
RăspundețiȘtergereIn perioada asta, Clan Aromatic! Reforma invatamantului e o poveste (a zilei), contactele de tipul celor enuntate de tine mai sus, apropierea reala intre cel ce invata si cel care invata, mai ales la varsta studentiei sunt cele care marcheaza profund si pozitiv viata. Imi amintesc despre cum imi povestea maica-mea depsre modul in care preda in scurta perioada in care a fost invatatoare. Eu insumi am vazut reactia unui fost elev, ajuns la 40 de ani. E de neinlocuit! In acelasi stil imi amintesc iesirile dese pe dealurile de la Valea Mare Pravat ale matusii mele, profesoara la Pedagocicul din Campulung cand preda lectii inconjuarata, in livada, de viitoare invatatoare. Lectiile alea raman, peroratia plictisitoare a dascalului plin de importanta misiei, temeinic pregatit profesional dar lipsit de vocatie si blande intentii pot fi teribil de usor inlocuite cu citirea unui manual. Mult succes in intreprinderile de acest gen. Toata stima si respectul!
RăspundețiȘtergere