Faust. De Purcărete

Poţi să mai spui ceva nou despre Diavol, după ce totul a fost spus? Poţi să mai înspăimînţi parşiva creatură numită om, după ce ea a inventat eşafodul, spînzurătoarea, scaunul electric, lagărul de concentrare şi bomba atomică? Poţi să mai dai de gîndit tinerilor, pe tema Binelui şi a Răului, după ce au crescut cu Doom şi Counterstrike, folosind un text vechi de două sute de ani? Da, da, de trei ori da! Însă trebuie să te cheme Purcărete... Bătrînul magician a montat la Sibiu un "Faust" uluitor. Vineri seară, într-o hală industrială dezafectată, m-am convins de asta, alături de căteva sute de spectatori. Spre ruşinea mea, nu mai fusesem la teatru de zeci de ani (pentru că şuşele de la Piteşti nu pot fi numite spectacole). Aşteptînd ridicarea cortinei (vorba vine, era o pînză albă uriaşă...), am regăsit acelaşi frison de nerăbdare, aceeaşi empatie cu ceilalţi spectatori, în scoica fierbinte a spaţiului teatral. Ce a urmat nu poate fi descris în cuvinte. Nici Purcărete n-a mizat foarte tare pe text, alegînd din povestea lui Goethe doar scena ispitirii lui Faust, nebunia nopţii Valpurgiei şi păcălirea lui Mefisto. În schimb, a construit vizual extraordinar. Am fost invitaţi în laboratorul Doctorului, plin de mizeria cunoaşterii (ziare vechi, cărţi prăfuite, recipiente ciudate cu şerpi în formol...) şi s-a dezlănţuit nebunia. cu o sută de actori... Homunculi care lucrau pe laptop, duhuri, îngeri, femei, ţărani, spirite, maimuţe, maimuţoi, licăruşi, miniştri, vrăjitoare, generali, miniştri, Grija, Datoria, Nevoia şi Lipsa, Moartea în persoană, cu crinolină, doamne, paji, cavaleri, Troli, gnomi, licurici şi şoareci. Şi peste toţi, Mefisto, jucat de Ofelia Popii, extraordinară, cu un control al trupului şi al vocii de neînchipuit! Faust, interpretat de Ilie Gheorghe, mi s-a părut mai plat, mai lipsit de emoţie, dar n-a mai contat. După o oră de joc, oameni cu cap de porc ne-au ridicat de la locurile noastre şi ne-au dus în mijlocul nopţii Valpurgiei, prin mijlocul decorurilor, care s-au dat la o parte precum apele Mării Roşii, la semnul lui Moise. Acolo, spectacolul a atins climaxul. Teatru în teatru, inserţii video, o trupă rock cîntînd live, podul rulant aruncînd scîntei şi fulgere, sex şi sînge, un rinocer călărit de doamne în mare ţinută, jonglerii şi avorturi, uimire... În fine, vă pun aici un filmuleţ.



După spectacol, am ieşit năucit şi am tras la o terasă din Piaţa Mică, să mă liniştesc. Concluzie 1. Trebuie să vedeţi această montare. E unul din marile evenimente culturale ale deceniului. intraţi pe situl teatrului Radu Stanca şi rezervaţi-vă on-line bilete, costă doar 20 de lei. Concluzie 2. Uite cum cultura, făcută la superlativ, aduce bani şi e un motor al dezvoltării locale. Pe lîngă biletele plătite la teatru, am mai cheltuit în Sibiu ceva gologani la pensiune, în magazine, la cîrciumă. Şi ca mine au fost mulţi alţii, veniţi din toată ţara - l-am zărit în sală şi pe Doru Buşcu.



A doua zi, plimbare prin Dumbravă, la Bruckental (au deschis o expoziţie temporară de pictură românească) şi prin librării. Excelent week-end!