vineri, iunie 08, 2012

În grădina paradisului


Marile imperii aparțin sedentarilor, marile aventuri sînt ale navigatorilor. Așa cum America îi aparține lui Columb și caravelelor sale, Andaluzia este a arabilor nomazi, care au traversat mările de nisip ale Africii, călare pe cămile, orientîndu-se după stele. Urmele debarcării lor se văd peste tot. În toponimie, Gibraltar însemnînd Muntele lui Tarik, șeful berber care și-a ars corăbiile, ca să nu mai fie cale înapoi. În arhitectură, medinele Cordobei și Granadei rezistînd pînă astăzi. În limba vorbită, care moștenește un bagaj important de cuvinte arabe. Poate și într-un anumit sentiment tragic al vieții, care se traduce prin muzica sfîșietoare a chitarei. Sînt în Granada, orașul rodiilor și al Cetății Roșii, Alhambra. De aici a fost alungat ultimul rege maur, adolescentul Boabdil, care ar fi exclamat, printre lacrimi, văzînd oștile creștine bătînd în porți: “Mai bine le predau Alhambra fără luptă, pentru că barbarii aceștia sînt în stare s-o distrugă!”. 



Autocarul se strecoară pe străduțe și oprește la poalele unui deal ciuruit de grote – sînt adăposturile țiganilor troglodiți. Între casa lor și lume stă o simplă pînză de sac. Intrarea în cetate seamănă cu intrarea pe stadion. Mulțimi furioase în așteptarea spectacolului, impresionante forțe de ordine, controale după controale. Biletele sînt verificate de cîte cinci ori, în puncte diferite, bariere metalice te obligă să respecți traseul. În urmă cu puțin timp, aici s-a declanșat un imens scandal de corupție, care îi cuprindea pe oficiali, acuzați că bagă banii de bilete în buzunar. Scandal de neconceput în România, unde bate vîntul în muzee, dar perfect posibil la Alhambra, unde vin zilnic circa 8000 de vizitatori, iar biletul costa 17 euro! Ca să elimine fraudele, biletele se cumpără acum la licitație, prin case de brokeraj,  cam ca acțiunile, orice vizită fiind programată cu săptămîni înainte! În plus, grupurile sînt păzite de ghizi locali, care-i dublează pe cei ai agențiilor de turism, intervalul dintre grupuri e de 3 minute iar turul cetății nu depășește trei ore. Ce să faci în trei ore într-un oraș fortificat, care se întinde pe kilometri? Încerc să scap de grup, după rețeta mea patentată la Luvru, dar e imposibil! Așa că mă mulțumesc să îmi conserv spațiul de protecție... Intrăm în grădini, spre Alcazaba. Printre chiparoși și trandafiri, apa curge cu susur, prin făgașele anume tăiate. 


Popor nomad, născut în deșert, arabii își închipuie Paradisul lui Allah ca pe o grădină. În jurul oazei, au ridicat ziduri și clădiri, lăsînd verdeața înăuntru. Spațiile sînt largi, chiar dacă, din loc în loc, apar puncte de trecere care puteau fi ușor apărate. Departe, la orizont, scînteiază veșnicele zăpezi ale munților Sierra Nevada. Trec repede prin palatul lui Carol Quintul, o monstruozitate renascentistă care nu se potrivește cu spiritul locului, și iată-mă ajuns în pavilioanele Nazrid, capodopera arhitecturală a regilor mauri. Aerisite, răcoroase, ca niște corturi de lemn și pînză. Pe dinafară nu atrag atenția cu nimic. În schimb, interioarele sînt decorate magnific cu stuc, lemn nobil și pietre prețioase. Motive epigrafice înlănțuie pereții, amintind într-o mantră repetată la infinit că numai Dumnezeu e biruitor. Scris cursiv, ca vrejii de vie, scris cufic, sacerdotal, ca snopurile de săgeți. Printre ele, frunze, fructe și flori. Iar sus, pe arce și bolți, milioane de plăci de ceramică, o geometrie sacră, motiv de încîntare pentru orice matematician. Meșterii Alhambrei știau cum să rezolve problema acoperirii planului cu poligoane regulate – triunghiuri, patrate, hexagoane. Dar să exemplifici teorema lui Pitagora în lemn și sidef, asta lucrare de maestru! 



Știam că, din cauza interdicției coranice a reprezentării chipului, Islamul a născut o artă caligrafică si geometrică de neegalat. Însă pereții Alhambrei depășesc orice închipuire. O grădină luxuriantă, ieșită din mîna omului, care răspunde genial creațiilor dumnezeiești de afară. În Curtea Leilor, patru canale se revarsă din fîntîna centrală, simbolizînd cele patru rîuri ale Paradisului. Un poem îmbracă ghizdurile, glorificînd frumusețea creației. Aici stăteau califii, la căderea nopții, sub mantia înstelată a Domnului, printre flori, portocali și rodii, ascultînd cum se rostogolește Roata Timpului.


Niciun comentariu: