La „Humanitas” a apărut „Arta exploatării de sine”, o interesantă carte scrisă de un jurnalist german, Jakob Schrenk, specialist în ceea ce s-ar putea numi „minunata lume nouă a muncii corporatiste”, în care graniţele dintre viaţa privată şi cea de la serviciu tind să dispară. Sub etichete precum „orar flexibil de muncă” sau „biroul ca spaţiu vital”, se construieşte un om nou şi o nouă etică existenţială. Dresaţi de mici pentru competiţie, trecînd prin operaţii estetice care să-i transforme în produse perfecte, angajaţii secolului nostru îşi confundă propriile interese cu acela ale companiei, îşi internalizează prietenii şi se exploatează pe sine ca operă de artă. Schrenk scrie pagini pătrunzătoare, pornind de la detalii neînsemnate – de exemplu, de la observaţia că, acum, Germania nu mai este condusă de lideri graşi, precum Kohl sau Erhard, care se lăsau fotografiaţi fumînd trabuc, în apropierea unor alimente nesănătoase, de exemplu a verzei cu cîrnaţi. Nu, noua elită politico-financiară face sport, are pielea întinsă şi dinţii curaţi. Depunerile de osînză, altădată indicator al statutului social respectabil, nu mai fac pe nimeni să exclame: “Priviţi, acest om îşi permite să mănînce zahăr! „ ci, mai degrabă: „Priviţi un om bolnav!”. Este trecerea de la valorile societăţii penuriei la cele ale societăţii belşugului. Perfect de acord. În România, burtoşii cu lanţuri de aur încă populează plajele de fiţe de la Mamaia, iar politicienii încă nu merg la sală. Dar trendul există – Boc coseşte în natură, Băsescu dansează, Udrea călăreşte. Ceea ce mă face să cred că sîntem pe drumul cel bun – vom deveni şi noi o societate a abundenţei!
