duminică, aprilie 06, 2008

Bunul Doctor


6 aprilie 1992 – A murit Isaac Asimov, scriitor american de origine rusă, renumit autor de romane science-fiction (ciclul “Fundaţiei”) (n. 2.01.1920).


“Bunul Doctor” – aşa-i spuneau milioanele de fani, care-i devoraseră cărţile. „Bun” – pentru că niciodată n-a abdicat de la credinţa în Raţiune, cu toate că ar fi avut motive destule. Copil de emigranţi, fugit din Rusia lui Lenin, a crescut în Brooklin, în plină recesiune americană, învăţînd că viaţa se cîştigă cu sudoarea frunţii. Şi „Doctor” - pentru că, de-a lungul vremii, a scris sau a editat peste 500 de cărţi (de popularizare sau science-fiction), urmărindu-şi în paralel cariera universitară, obţinînd Doctoratul în Ştiinţe, specializîndu-se în biochimie, predînd un deceniu la Universitatea din Boston. Ca şi alţi evrei geniali, Asimov a înţeles că inteligenţa este o resursă vitală şi a exploatat-o „în mod industrial”, cu metodă şi perseverenţă. A fost tolerant, întrucît vedea în război o risipă de energie, a fost umanist, închipuindu-şi migraţia speciei către stelele îndepărtate, descriind „Marea Colonizare” pînă la formarea Imperiului Omului. A fost şi un mare moralist, într-o epocă de neîncredere în ştiinţă, înscriind Cele Trei Legi Etice în creierul roboţilor săi pozitronici, ca un Moise al maşinilor. Pentru cei care i-au citit cărţile, Universul lui Asimov rămîne fascinant, în ciuda lipsei extratereştrilor şi computerelor. E un Univers al ştiinţei şi al eticii, în care tăcerea lui Dumnezeu este ceva mai suportabilă! În universul nostru, Asimov murea ilogic, infectat cu HIV, luat de la o tranfuzie sangvină...

sâmbătă, aprilie 05, 2008

De unde mai luăm un Karajan ?


5 aprilie 1908 - S-a născut, la Salzburg, Herbert von Karajan, dirijor austriac (m. 16.07.1989)

Vi-l mai aduceţi aminte pe Karajan ? Avea televiziunea română, pe vremuri, un ciclu formidabil de emisiuni, numit „Să înţelegem muzica”, unde maestrul prezenta cum funcţionează o orchestră simfonică ! Stăteam fermecat în faţa micului ecran, cu naivitatea copilului de atunci, ca să văd cum cîntă pianul, ce fac suflătorii, de cîte feluri sînt instrumentele cu coarde... La noi în casă, o casă de simpli muncitori, nu exista pian şi nici nu obişnuiam să mergem la concerte, însă vraja lui Karajan funcţiona impecabil. De la Mozart la Bach, de la Vivaldi la Beethoven, de la Brahms la Gershwin, marea creaţie simfonică devenea accesibilă, îţi plăcea, nu mai era o artă ezoterică... Şi mă gîndesc că astăzi, cînd mijloacele tehnice s-au perfecţionat ca niciodată, e nevoie de cineva care să readucă muzica simfonică la televizor şi la radio, s-o explice, s-o îndese, la nevoie, în urechile noilor generaţii, care, altfel, nici nu ştiu ce pierd ! Dar de unde mai luăm un Karajan ?