Capitalismul nu se poate prăbuşi

Mă uit cu dispreţ la propagandiştii de stînga. Ei plîng cu lacrimi de crocodil pe umărul celor afectaţi de criză dar, în sinea lor, se bucură, închipuindu-şi că, acuş-acuş, capitalismul se va prăbuşi! Este o iluzie... Capitalismul nu se poate prăbuşi, capitalismul este condiţia umană din domeniul economic - lăcomie, egoism, dar şi hărnicie, inovaţie, inteligenţă. Capitalismul nu e un sistem impus de sus, precum utopiile de stînga, ci e o stare născută din libertatea economică a individului. De aceea, economiştii respectabili nici nu vorbesc despre sistem capitalist ci despre economie de piaţă. Acum, vedem că băncile trec prin clipe grele - dar ele nu sînt decît o formă de alimentare cu bani a economiei. De aici şi pînă a pune în discuţie principiul circulaţiei monetare e cale lungă, pe care nici un om normal la cap nu e dispus s-o parcurgă. De asemenea, mi se pare greşit să judeci piaţa cu criterii morale - cîtă vreme va exista cerere, piaţa va furniza droguri, sex şi mîncare grasă. Degeaba vom interzice şi vom reglementa, dacă omul va rămîne păcătos...

De ce nu ne mai place Jules Verne

8 februarie 1828 - S-a născut scriitorul francez Jules Verne, creator al romanului ştiinţific de anticipaţie ("Călătorie spre centrul pămîntului", "Copiii căpitanului Grant", "Cinci săptămîni în balon") (m.24.03.1905)

Cînd ştiinţa este destul de avansată, ea nu mai poate fi deosebită de magie ! Pentru cititorul secolului al XIX-lea, invenţiile tehnologice din romanele lui Verne aveau ceva magic. Domnişoare cu crinoline şi tineri domni cu lornion îi citeau înfriguraţi cărţile, scufundîndu-se într-un ocean de plăsmuiri – avioane, elicoptere şi submarine, insule cu elice, telefoane şi dirijabile, corăbii în drum spre Pol, rachete orbitînd în jurul Lumii, fulgerul domesticit, imagini transmise la distanţă, dinozauri şi krakeni, canibali şi pigmei, piraţi şi colonişti curajoşi. Aventura în stare pură, însă o aventură moralizatoare, cam pe linia predicatorilor protestanţi, gen Bunyan, în care omul raţional înfruntă natura dezlănţuită, transformă insule sălbatice, taie drumuri, învinge ! Divertisment, se înţelege, însă unul apropiat de educaţie – Verne te învaţă geografie, istorie, chimie, fizică, botanică şi zoologie ! Situaţii arhetipale, desigur, precum coborîrea în măruntaiele pămîntului sau în adîncurile mărilor, cucerirea înălţimilor, înfrîngerea timpului, însă peste toate credinţa în ştiinţă şi tehnologie – lumea lui Verne nu-l cunoaşte pe Diavol iar Dumnezeu este o ipoteză neglijabilă. Astăzi, cînd previziunile francezului s-au împlinit, cînd ştiinţa şi tehnologia sînt la îndemîna tuturor, invenţiile sale ni se par prăfuite. De fapt s-a schimbat aerul timpului. De ce ? Poate pentru că, acum, spiritul uman, dezamăgit de ştiinţă şi relativitatea ei, caută în altă parte frisonul uimirii. Şi l-a descoperit în iraţional, în magia tradiţională, în Harry Potter... În Dumnezeu şi Diavol. Jules Verne a scris în Renaştere, noi îl citim dintr-un Nou Ev Mediu.