SF, un gen proteic

Am dat gata antologia lui Gardner Dozois, vol. 5, şi vă spun că merită - este una dintre cele mai bune. Mi-au plăcut "Acolo unde cresc merele aurii", de Kage Baker, o credibilă aventură marţiană, "Front de şoc", de Gregory Benford, descriere minuţioasă a lumii radioastronomilor, precum şi şocanta "Abisul de gheaţă", de Jay Lake şi Ruth Nesvold, îmbinînd frumos politica şi exo-biologia. Dar vîrfurile mi s-au părut "Soţia djinului", de Ian McDonald şi "Julian - o poveste de Crăciun", de Robert Charles Wilson, ambele scrise excelent, aproape mainstream. "Soţia..." e o poveste barocă, în stil Ramayana, în care djinii sînt IA-urile vedete dintr-o Indie a viitorului, extrem de complexă (se vede gheara lui McDonald, cel atît de atent la detalii, capabil să descrie civilizaţii exotice - vezi şi "Necroville"). "Julian..." parcă ar fi noile aventuri ale lui Tom Sawyer şi Huckleberry Finn, într-o Americă post-holocaust, rurală şi bigotă - înţeleg că e doar începutul unui roman. Oricum, Wilson mă cucerise definitiv cu primul volum din "Turbion"... Uite că science fiction-ul e proteic, capabil să folosească hainele altor genuri literare, păstrîndu-şi însă caracteristicile specifice - de exemplu, coerenţa lumilor imaginate şi vertijul intelectual. Ah, da... antologia are şi părţi mai slabe - de exemplu, "Casa de dincolo de cerul vostru" (nu fac efortul de a scrie de cine...) mi s-a părut, cel mult, un stupid exerciţiu suprarealist.

Battlestar Galactica - ăsta da Exod!

Fraţi sefişti, sînt în extaz - am dat gata sezoanele 3 şi 4 din "Battlestar Galactica", 40 de episoade în două săptămîni! Uluitoare saga, de necomparat cu orice alt serial SF... Un Exod de proporţii galactice, faţă de care Ieşirea lui Moise e o simplă plimbare. Ce interpretare, frate, zeci de personaje conturate impecabil, caractere tari, scrîşnet de dinţi, sudoare şi sînge! Ce scenariu, cu referinţe mitologice, întorsături de situaţie şi lovituri de teatru, tratat în cheie, culmea!, realistă! Ce dialoguri sclipitoare, ce scene memorabile, ce filmări, ce efecte speciale!

Despre actori nici nu mai pot să scriu - Edward James Olmos în rolul amiralului Adama şi Mary McDonnell, preşedinta Laura Roslin, sînt antologici. Practic, BSG îţi dă tot ce vrei - filosofie şi politică, rapt mistic şi ştiinţă, fiorul uimirii şi katharsis! Nu degeaba BSG a cîştigat premiul Television Critics Association 2009 pentru cea mai buna serie. Daţi-vă peste cap şi faceţi rost de serial (că TVR abia a ajuns la sfîrşitul sezonului 3, programînd de-a-mboulea cîte un episod, duminica, după miezul nopţii), că merită! Faţă de BSG, Star Trek (cu tot respectul faţă de Jean Luc Picard :)) e ca Petre Ispirescu pe lîngă Stephen King... Bun pentru orice adolescent, BSG conţine Homer, Pentateuh, Freud, Sun Tzu, Darwin şi Hobbes la un loc...

Top 5 scene - după gustul meu
5. Starbuck şi Apollo îşi descarcă tensiunea sexuală în ring
4. Laura Roslin inventează execuţia prin aruncarea în spaţiu
3. Saltul Galacticii pe Noua Caprica
2. Rebeliunea lui Gaeta - episoadele 13 şi 14 din seria 4
1. Depresia generală după descoperirea Terrei pustiite. Şi ieşirea din ea!

Top cinci teme şi idei
5. Revolta creaturii împotriva creatorului.
4. Prezenţa planului divin şi împletirea sa cu liberul arbitru.
3. Evoluţia, ca modalitate de cîştig a conflictului.
2. Metode raţionale şi mistice de supravieţuire.
1. Cum păstrezi principiile democratice şi drepturile omului în război.

Încerc să pun aici şi un montaj - atacul final asupra coloniei Cylon.

CTP-ul vostru este "Croco" al meu

Provocat de întrebările Oceaniei, mi-am adus aminte de vremurile cenaclurilor SF din Bucureşti - Solaris şi Prospectart. Se întîmpla prin 1985, cînd politehniştii aveau şi ei cîteva locuri de întîlnire. Printre ele, cenaclul Solaris, la "Preoteasa", Casa de cultură a studenţilor, de pe Griviţei - apoi ne-am mutat pe lîngă Patriarhie. Era o oază de libertate, unde am văzut pentru prima oară filmele lui Tarkovski şi Kurosawa, comentate de celebrul Mircea Dumitrescu, nea Dumi, un critic de film cu memorie fabuloasă şi darul vorbirii. Tot aici concertau Pro Musica şi Timpuri Noi, Iris şi Compact! La ultimul etaj funcţiona cenaclul Solaris, care aduna scriitori azi uitaţi - Mihai Grămescu, Ştefan Ghidoveanu, Mironov, dar "creierul şi inima adunării" era un tînăr inginer de calculatoare, pe numele său Cristian Tudor Popescu. "Croco", cum îi spuneam noi, de la "crocodil", era chel, uscăţiv, fermecător, cu o inteligenţă sclipitoare şi chef de discuţii pe cele mai variate teme. Cunoştea enorm de multe lucruri şi, mai ales, avea generozitatea să le împartă cu ceilalţi. Sigur, acolo se citea mult SF, cărţi precum "Hiperboloidul inginerului Garin" sau "Nebuloasa din Andromeda" (pun pariu că nici n-aţi auzit de ele!), dar conversaţiile mergeau mult mai departe, către politică, estetică, filosofie sau muzică, într-un vertij de idei care, pe noi, adolescenţii, ne lăsa cu gura căscată, ochii mari şi chef de lectură! Lui Croco îi apăruse volumul "Planetarium", o culegere de povestiri SF, şi nu mă mai săturam să-l ascult... Sigur, mai erau figuri deosebite - Grămescu, tehnician la piscina hotelului Bucureşti, scria parabole borgesiene cu influenţe mistice (a mai citit cineva "Inelul libelungilor" ?)- dar tot Croco rămînea liderul. Apoi a venit Revoluţia şi lumea noastră s-a schimbat, au apărut interesele, partidele, mass media. Au dispărut autoritatea şi admiraţia dezinteresată. "Croco" s-a dat peste cap şi s-a transformat în "CTP", astfel că toată lumea a căpătat dreptul să-l înjure. Chiar şi eu, dacă sînt nemulţumit de analizele sale politice. Dar n-o fac... Pentru că n-am uitat Edenul studenţiei mele şi acele clipe magice, cînd discutam cu Croco despre singularităţi, paradoxuri logice sau călătorii în timp.

P.S. Cristian Tudor Popescu a scris şi un excelent roman, cam pe linia lui Sabato - "Vremea mînzului sec". Nici asta n-o ştiaţi!

Ray

1 aprilie 2002 – Scriitorul american Ray Bradbury, autorul „Cronicilor marţiene” şi al multor alte romane SF, a primit cea de–a 2.193–a stea pe Walk of Fame din Hollywood („Fahrenheit 451”) (n. 22.08.1920).

Cînd Ray, copilărosul Ray, venea din ruralul său Illinois la Los Angeles, lumea citea SF apocaliptic, în aşteptarea ultimului război mondial. Nimic mai străin pentru acest iubitor de natură, veşnic visător cu o floare la rever… Aşa că nu e de mirare – primele sale povestiri n-au mişcat pe nimeni. Cînd Ray, tînărul Ray, îşi scria “Cronicile marţiene”, povestea primului contact al omului cu o inteligenţă altfel, America l-a ignorat, fiind puţin ocupată - vîna spioni comunişti. Dar scriitorul nu s-a descurajat. Dînd din umeri, şi-a văzut de treabă. Cînd Ray, maturul şi tristul Ray, compunea „Fahrenheit 451”, o parabolă despre prigonirea cărţilor, cititorii descoperiseră televiziunea. Aşa că prea puţini au făcut efortul de a citi minunatul roman. Peste un deceniu, François Truffaut ecraniza istoria pompierilor incendiatori. Abia atunci aflau şi americanii ce-au pierdut. Între timp, Ray, bătrînul înţelept Ray, mai născuse cîteva piese desăvîrşite, cartografiind sentimental un Cosmos văzut de ochii unui poet. Ia uite ce-am pierdut! – şi-au spus cu toţii şi, de atunci, gloria îl caută neîncetat pe Ray, îi oferă stele la Hollywood şi reeditări. Dar Ray, palidul Ray, nu mai răspunde la telefon. A anunţat că doreşte ca rămăşiţele corpului său pieritor să plece pe Marte, într-o capsulă. Iar NASA a zis: OK, Ray!

Personajele zilei - Scepticii fraţi Strugaţki

1991 - A murit scriitorul rus Arkadi Strugaţki, autor de literatură SF.

Ciudaţi fraţii Arkadi şi Boris Strugaţki ! Unul astronom, celălalt literat, amîndoi scriitori sovietici de science-fiction, numele lor fiind înscrise în panteonul literaturii slave. Ciudaţi, pentru că te-ai fi aşteptat să scrie ode adresate raţiunii umane şi ştiinţei triumfătoare… Doar erau mărfuri de export ale regimului cel mai progresist şi ateist al secolului al XX-lea ! Numai că ei scriau din ce în ce mai sumbru, îndoindu-se. Îndoindu-se întîi de raţionalitatea oricărei organizări sociale, văzînd cum birocraţia lui Brejnev se întindea ca o tumoare în cea mai bună dintre lumi. Îndoindu-se apoi (alături de alt sceptic SF, polonezul Stanislaw Lem) că omul e capabil să înţeleagă un Cosmos indiferent sau alte inteligenţe extra-terestre, atît de avansate încît se confundă cu Dumnezeu. Singuri într-o lume peste măsură de vastă, privind spre stelele reci, presimţind parcă monştrii de neimaginat din spaţiu. Nu întîmplător ideile lor au fost ecranizate de un mistic al imaginii, Andrei Tarkovski, în “Călăuza”… Arkadi moare în 1991, în urma unui infarct. De atunci, Boris n-a mai publicat nimic.

Povestea zilei - Psihoistoria

1928 - S-a născut scriitorul Alvin Toffler (“Al treilea val”, “Puterea în mişcare”, “Consumatorii de cultură”, “Cercetarea viitorului”)

Viitorologii au, totdeauna, ceva fascinant, ceva aparte, un farmec ce operează inconştient asupra publicului. Ei sînt oamenii care ştiu ce o să se întîmple – iar încîntarea noastră, a celor ce-i privim, coboară adînc înspre rădăcinile speciei umane, pînă în pieţele Parisului, unde-şi expunea Nostradamus centuriile, pînă la Templul Pythiei, oracolul din Delfi, pînă în peşterile în care se adunau vînătorii ca să-l asculte pe bătrînul tribului, acela care ştia pe unde vor trece mamuţii. Toffler nu face excepţie. Cărţile sale s-au vîndut foarte bine în Occident (lasă că le-au tradus, ciuntite, fireşte, şi comuniştii…) iar ideile sale privind schimbările societăţii umane au făcut şcoală. Eu îl aseamăn, mereu, pe Toffler cu Hari Seldon, personajul altui mare vizionar, Isaac Asimov. În romanele lui Asimov, Seldon dezvolta o teorie matematico-socială, psihoistoria, capabilă să anticipeze viitorul, mai mult, capabilă să modifice viitorul, scurtînd epocile de barbarie ale speciei umane ! Tot aşa a făcut şi Toffler – descrierea unui viitor modular, al libertăţilor de alegere, al slujbelor demasificate şi al familiei de tip nou a dus, indirect, la căderea comunismului.

Lăsînd literatura de-o parte, mă întreb dacă s-ar putea modela comportamentul unei societăţi, pentru a se afla viitorul. Cu siguranţă, sînt prea multe variabile... Dar dacă există cîteva, semnificative? Voi ce credeţi?

În imagine - Harry Seldon, eroul Fundaţiei, apărînd în Capsula Timpului, pentru a profeţi!