"Fringe" - "Dosarele X" ale secolului XXI

Am trei întrebări pentru voi! A ajuns ştiinţa într-un punct în care nu mai poate fi deosebită de magie? Există cercetări ştiinţifice avansate în domenii neconvenţionale? Multinaţionalele R&D fac experimente nelegale, transformînd întreaga lume într-un laborator? Dacă aţi răspuns cel puţin o dată "da", atunci vă recomand un divertisment de calitate - serialul "Fringe", difuzat din 2008 la Fox, care poate fi descarcat si de aici. E o combinaţie reuşită de "Dosarele X", "Alias" şi "Zona crepusculară", iar Savantul Nebun, agentul ştiinţei stranii, face toţi banii. El va extrage informaţii din creierul unui mort, va transforma porumbeii în detectoare GPS şi cîte şi mai cîte... Recomandat politehniştilor :), amatorilor de conspiraţii, jurnaliştilor. Ca să-l gustaţi pe deplin, trebuie un pic de pregătire ştiinţifică, mai ales cînd vine vorba despre nanotehnologii, universuri paralele, ecuaţii de cîmp.

Privind în gene

1822- S-a născut Johann Mendel, călugar şi botanist austriac. Experienţele privind hibridarea plantelor şi asupra eredităţii vegetalelor au impus apariţia legii care-i poartă numele: "mendelism" (m. 6.01.1884)

Umilul Mendel, cel care a trudit toată viaţa, aplecat asupra răsadurilor lui de mazăre, a fost unul din preferaţii ştiinţei sovietice. Ideea transmiterii caracterelor genetice peste două generaţii a plăcut comuniştilor – ea deschidea poarta ameliorării speciilor. De ce? Pentru că noul imperiu avea ca religie oficială cultul progresului şi al perfecţionării umanităţii. Miciurin şi ceilalţi discipoli s-au născut din buzunarul lui Mendel. Cu toţii au visat la încrucişarea cartofului cu roşia şi la grîul rezistent la frig, capabil să crească în Siberia. Spre deosebire de nazişti, adepţi ai purităţii sîngelui, sovieticii erau pentru amestecul rasial. Şi, cu toate acestea, în 1953, cînd Watson şi Crick elucidează structura în dublă elice a ADN-ului, savanţii din URSS refuză să creadă în genetică, urmînd indicaţiile ideologice ale lui Lisenko, ceea ce îi face să piardă cursa biotehnologiilor ! Uimitor... Şi au repetat greşeala cu cibernetica, astfel încît calculatoarele ruseşti au fost construite cu o întîrziere de 20 de ani faţă de americani. De unde atîta orbire ? Să fi fost numai o chestiune de politică, de repudiere a ştiinţei burgheze, cum se spunea în epocă ? Sau au văzut, privind în gene, că oamenii nu sînt cu toţii egali ? Eretica idee le distrugea catehismul ştiinţific şi au preferat s-o ignore...

Citind pe litere Cuvîntul Sacru

1970 - O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Wisconsin, sub conducerea savantului indian Gobind Khorana, laureat al Premiului Nobel, a reuşit să producă în laborator prima genă artificială.

De atunci, drumul a fost larg deschis. Sintetizînd în laborator gene artificiale şi introducîndu-le în organisme vii, omul a produs hibrizi de porumb mai rezistenţi şi mai prolifici, cartoful-roşie şi păsări fără pene. Apoi au apărut clonele – oaia Dolly fiind celebritatea zilei. Apoi medicii s-au gîndit că ar avea nevoie de piese de schimb pentru organismul uman şi au silit porcii să trăiască omeneşte... În fine, ce să ne mai încurcăm cu animalele şi cu fenomenul de respingere al grefelor – mai bine să clonăm un om, în întregime ! În urmă cu ceva vreme, doctorul Severino Antinori, un pionier al acestor cercetări, a scandalizat întreaga lume anunţînd că o duzină de femei poartă deja în pîntece clone umane. Am văzut şi o româncă, mamă la o vîrstă venerabilă. Ce urmează ? Secta Davidienilor zice că o să-l cloneze pe Iisus... Aberant, nu ? Şi cînd te gîndeşti că totul a început cu cele mai bune intenţii, acum 38 de ani, citind pe litere Cuvîntul Sacru – Adenină, Citozină, Guanină, Timină...

O lume ciudată

23 aprilie 1858 – S-a născut fizicianul Max Planck, întemeietorul Institutului de Fizică Teoretică, laureat al Premiului Nobel în 1918.

La începutul secolului al XX-lea, lumea liniştită a fizicii a fost răscolită de două revoluţii. Primul turbulent pătruns în cetate a fost un funcţionar de la Oficiul elveţian pentru Patente, din Berna, un individ cu părul vîlvoi, care a demonstrat că spaţiul şi timpul nu sînt constante universale, ca în fizica newtoniană.. Numele său era Albert Einstein iar teoria relativităţii înfăţişa un Univers straniu, ca o masă de biliard elastică, deformată de greutatea bilelor ce se mişcă pe ea. În lumea lui Einstein sînt multe minuni - lumina poate să cadă în capcane gravitaţionale, din care să nu mai iasă niciodată iar pasagerii unei nave cosmice deplasîndu-se cu viteză mare sînt abonaţi la nemurire, în comparaţie cu noi, cei rămaşi acasă ! Abia ieşiţi din perplexitate, fizicienii au avut parte de al doilea şoc – un domn cam chel dar cu mustaţă, Max Planck, le arăta un microscop şi le zicea: „Nici universul mic nu e cum aţi crezut !”. Închipuiţi-vă că particulele subatomice nu sînt ca o pisică neagră, despre care putem spune cu certitudine că e în cameră cu noi sau nu ! Ele s-ar putea să fie, s-ar putea să nu fie, e vorba despre probabilitate ! Iar observatorul care se „uită” la ele o să le schimbe, cu siguranţă, poziţia... În lumea lui Planck, particulele au „felii” de energie, numite cuante, şi se comportă uneori ca o undă, alteori ca un corpuscul ! Spuneţi şi voi – nu trăim într-o realitate ciudată ?

Cabalistul.

14 martie 1879 – S-a născut fizicianul german Albert Einstein; a formulat teoria relativităţii restrînse şi a relativităţii generalizate – Premiul Nobel pentru Fizică; a emigrat în SUA, în 1933 (m. 18.04.1955)

Cred că Einstein a fost ultimul cabalist din istoria ştiinţei. De la Newton încoace, nici un savant n-a stat mai mult în lumina reflectoarelor şi nu s-a bucurat mai tare de atenţia presei populare. În general, oamenii de ştiinţă nu se simt bine în public, sînt şoareci de bibliotecă iar teoriile lor par rezervate unui public restrîns, alcătuit din confraţi erudiţi. Ei bine, Einstein a spart toate tiparele. Distrat dar profund, jovial cu rezerve, victimă a politicii şi creator de politică, lăsîndu-se fotografiat cu limba scoasă şi cu părul vălvoi dar semnînd o petiţie adresată guvernului american, prin care protesta împotriva bombei atomice, bunul Albert a transformat cosmologia dar şi opinia publică ! Ca un cabalist, Einstein a permutat Literele Creaţiei, arătîndu-ne că trăim într-un Univers al Luminii, în care nu prea e loc de hazard („Dumnezeu nu joacă zaruri cu Universul”, obişnuia el să spună), unde masa şi energia sînt cele două feţe ale tuturor lucrurilor, postulînd constante universale, dovedind curbura spaţiului şi relativitatea timpului, iar spectacolul acesta a fascinat inteligenţele. După Einstein, lumea a devenit mai complicată, cercetarea ştiinţifică s-a făcut în echipă, fără vedete, premiile Nobel s-au împărţit. Doar Bill Gates mai încearcă să se caţere pe fotoliul Maestrului, împins de la spate de supuşii Microsoft, însă e altceva... O fi el unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, dar nu e cabalist !

Revanşa bătrînilor ingineri

9 februarie 1977. A murit S.V. Iliuşin, celebru constructor de avioane.

Aţi văzut povestea pe „Discovery” ? După 1990, cînd flota aeriană a Uniunii Sovietice era la pămînt iar din astroportul Baikonur se alesese praful, un antreprenor britanic a mirosit o afacere colosală. Ce-ar fi să poţi căra prin aer, dintr-o parte a lumii în alta, utilaje gigantice ? Cît ar plăti o companie pentru transportul aerian al unor generatoare electrice sau turbine? Sondînd piaţa, răspunsul a venit prompt – firmele şi guvernele sînt dispuse să plătească oricît pentru un astfel de serviciu. Dar ce avion e capabil de o asemenea performanţă ? Nici unul. Atunci, antreprenorul nostru şi-a adus aminte că bătrînul Iliuşin oferise guvernului de la Moscova prototipul unui monstru zburător, la care se renunţase, din motive economice. Nu cumva s-ar putea reface acel avion? Zis şi făcut. Au fost adunaţi bătrînii ingineri de aeronave, răspîndiţi care pe unde (unii – şomeri, alţii – la limita mizeriei) şi li s-a pus întrebarea. Ei s-au privit complice, şi-au suflecat mînecile şi s-au apucat de treabă. Era momentul lor de glorie. Cu calculatoarele a mers mai greu, că ei erau obişnuiţi cu riglele de calcul... Dar au pus pe picioare bătrînul avion, l-au dotat cu motoare tunătoare, l-au făcut să înghită kerosen în neştire (de altfel, avionul se alimentează în zbor) şi primele încărcături gigantice au zburat care în India, care spre Canada. Banii au început să curgă iar constructorii au ciocnit un pahar de vodcă, în memoria dascălilor lor, morţi în lagărele de muncă pentru genii. De unde se vede că şi bătrînii ingineri mai sînt buni la ceva...

De ce nu ne mai place Jules Verne

8 februarie 1828 - S-a născut scriitorul francez Jules Verne, creator al romanului ştiinţific de anticipaţie ("Călătorie spre centrul pămîntului", "Copiii căpitanului Grant", "Cinci săptămîni în balon") (m.24.03.1905)

Cînd ştiinţa este destul de avansată, ea nu mai poate fi deosebită de magie ! Pentru cititorul secolului al XIX-lea, invenţiile tehnologice din romanele lui Verne aveau ceva magic. Domnişoare cu crinoline şi tineri domni cu lornion îi citeau înfriguraţi cărţile, scufundîndu-se într-un ocean de plăsmuiri – avioane, elicoptere şi submarine, insule cu elice, telefoane şi dirijabile, corăbii în drum spre Pol, rachete orbitînd în jurul Lumii, fulgerul domesticit, imagini transmise la distanţă, dinozauri şi krakeni, canibali şi pigmei, piraţi şi colonişti curajoşi. Aventura în stare pură, însă o aventură moralizatoare, cam pe linia predicatorilor protestanţi, gen Bunyan, în care omul raţional înfruntă natura dezlănţuită, transformă insule sălbatice, taie drumuri, învinge ! Divertisment, se înţelege, însă unul apropiat de educaţie – Verne te învaţă geografie, istorie, chimie, fizică, botanică şi zoologie ! Situaţii arhetipale, desigur, precum coborîrea în măruntaiele pămîntului sau în adîncurile mărilor, cucerirea înălţimilor, înfrîngerea timpului, însă peste toate credinţa în ştiinţă şi tehnologie – lumea lui Verne nu-l cunoaşte pe Diavol iar Dumnezeu este o ipoteză neglijabilă. Astăzi, cînd previziunile francezului s-au împlinit, cînd ştiinţa şi tehnologia sînt la îndemîna tuturor, invenţiile sale ni se par prăfuite. De fapt s-a schimbat aerul timpului. De ce ? Poate pentru că, acum, spiritul uman, dezamăgit de ştiinţă şi relativitatea ei, caută în altă parte frisonul uimirii. Şi l-a descoperit în iraţional, în magia tradiţională, în Harry Potter... În Dumnezeu şi Diavol. Jules Verne a scris în Renaştere, noi îl citim dintr-un Nou Ev Mediu.

Matricea elementelor

2 februarie 1907 – A murit chimistul rus Dimitri Ivanovici Mendeleev, cel care a descoperit legea periodicităţii şi a conceput tabelul periodic al elementelor chimice.

Ni-l amintim cu toţii de la liceu – întins între două scîndurele, sistemul periodic al elementelor se umfla ca o pînză de corabie, iar noi, fie că ne plăcea sau nu chimia, eram răpiţi în largul mării cu tot cu bănci şi cu clasă, cu tot cu tablă şi cu profesor. O mare a raţiunii, fără îndoială, un ocean al clasificărilor, pe care-l ştia pe de rost acest chimist rus, cel mai mic dintre 17 fraţi, născuţi într-o familie din Siberia. Mendeleev a repetat în chimie efortul unui Linee, clasificatorul genial al ştiinţelor biologice. Să observi că proprietăţile unor elemente chimice revin periodic, funcţie de masa atomică, să înţelegi cum se formează elementele, de la simplu la complex, în fine, să ai curajul de a prevedea că locurile libere din tablou vor fi umplute cu elemente încă nedescoperit – iată ce înseamnă geniu ştiinţific. Universul încăpea în linii şi coloane, ca într-o matrice. Chimia căpăta statut de ştiinţă exactă.