Psihoistoria – de la Harry Seldon la Jared Diamond

Ca fan adolescent al scriitorului Isaac Asimov, am purtat mereu în minte figura personajului-cheie al seriei „Fundaţia”, psihoistoricul Harry Seldon, creatorul unei metode matematice de prevedere a viitorului. Asimov îşi închipuie cum, într-un viitor îndepărtat, în care omenirea a migrat spre stele şi a întemeiat un imperiu galactic înfloritor, apare un profet care anunţă căderea civilizaţiei. Poftim scandal! În ciuda ostilităţii autorităţilor şi a ignoranţei publicului, recile ecuaţii ale probabilităţii vor sfărîma ţesutul social mai dihai decît orice zeu furios, dovedind valabilitatea modelului, iar umanitatea va păşi, vrînd-nevrînd, într-un Nou Ev Mediu. Din fericire, prevăzînd criza, Seldon va arunca şi seminţele unei viitoare Renaşteri. Povestea e mult mai complicată dar ajunge cît am spus ca să înţelegeţi fascinaţia ideii – putem cunoaşte viitorul? Există o metodă ştiinţifică pentru a modela comportamentul muşuroiului uman? Şi astăzi caut răspunsul. Între timp, oamenii serioşi mi-au spus s-o las baltă - societatea este un sistem cu mult prea multe variabile (başca lipsa funcţiilor de stare!). Neserioşii – Daniel Bell, Alvin Toffler, James Canton, Ray Kurzweil, Arthur C. Clarke, Kim Stanley Robinson etc. – mizează în continuare pe „psihoistorie”, rafinîndu-i instrumentele. Astăzi, ele se numesc Metoda Delphi, Analiza Trendurilor, Scanarea Mediului. În supercomputerele serviciilor secrete, ale universităţilor şi ale corporaţiilor încolţesc seminţele arborelui numit viitor. Decidenţii lumii au la dispoziţie Cartea Scenariilor. Şi, ca totdeauna, refuză s-o citească.

Unul dintre cei mai serioşi „psihoistorici” este Jared Diamond, profesor de geografie şi fiziologie la UCLA, membru al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe, autor al peste 200 de articole, publicate în revistele „Discover”, „Nature” şi „Geo”. În sfîrşit, i-a apărut în româneşte lucrarea „Viruşi, arme şi oţel – soarta societăţilor umane”, volum premiat cu Pulitzer şi reeditat de nenumărate ori. Cartea pleacă de la o întrebare simplă – de ce s-a derulat istoria în mod diferit pe continente diferite - şi ajunge la concluzia că avem de-a face cu un mix cauzal cuprinzînd resursele naturale, hrana, tehnologia, cultura politică şi bolile! Punînd cap la cap toate acestea, putem înţelege de ce, pentru societatea X, a existat un punct de inflexiune Y, de la care istoria n-a mai curs la fel. De exemplu, pentru mayaşi, inflexiunea se produce în secolul al VII-lea, din cauza schimbărilor climatice, care le ruinează agricultura. Pentru imperiul roman, declinul începe în secolul al treilea, pe fondul încetării războaielor de cucerire, care furnizau sursa de energie – munca sclavilor. Pentru vikingii din Groenlanda, declanşatorul crizei a fost decizia politică a conducătorilor de a continua defrişarea, pentru a face agricultură intensivă, ceea ce a distrus echilibrul mediului. În fine, pentru incaşi, apocalipsa soseşte odată cu corăbiile conquistadorilor spanioli, vehiculele unei civilizaţii războinice, avansată tehnologic şi purtătoare a unor viruşi noi!

Studiul profesorului Diamond are ceva care te tulbură – dincolo de exemplele istorice, îţi spune că istoria nu s-a sfîrşit, te convinge că civilizaţia occidentală este vulnerabilă, te avertizează că viaţa ta se poate schimba în rău în cîţiva ani. Psihoistorie curată! De altfel, autorul însuşi a mers în această direcţie, publicînd în 2005 o altă lucrare („Collapse: How Societies Choose to Fail or Succeed”), avertizînd asupra vulnerabilităţilor noastre – sfîrşitul petrolului, implicit al hranei ieftine, schimbările climatice şi lipsa apei, implicînd migraţia a milioane de persoane, conflicte de graniţă şi anarhie, fragilitatea economiei mondiale etc. Cartea a stat la baza unui documentar „National Geographic” pe care-l puteţi vedea pe canalul în cauză. Perspectiva este lucidă dar nu lipsită de speranţă. În comparaţie cu civilizaţiile trecute, care au dat greş, noi avem o particularitate – comunicăm global, cvasi-instantaneu, şi beneficiem de informaţii din toată istoria lumii. Astfel, putem reacţiona concertat, rapid, inteligent, astfel încît putem evita punctul de inflexiune. Ceea ce se şi întîmplă. Observăm că, odată cu Internetul şi telefonia mobilă, parcă s-a născut şi o conştiinţă planetară. Protestele împotriva eliminării de gaz cu efect de seră sînt generale, silindu-i pînă şi pe politicienii americani să accepte Protocolul de la Kyoto (unii primari din SUA au adoptat planuri de trecere la energia verde), chinezii cumpără pămînt fertil în Africa iar ruşii au declanşat o cursă tehnologică pentru exploatarea resurselor din mările arctice. În paralel, marile companii auto fabrică autovehicule hibride, Uniunea Europeană investeşte masiv în energia atomică şi în cea eoliană, iar asiaticii dezvoltă sisteme de transport urban cu levitaţie magnetică.

Aşadar, ar mai fi şanse. În definitiv, urmaşii mayaşilor şi ai vechilor romani au supravieţuit pînă astăzi. Sîntem o specie versatilă şi crudă, capabilă, totuşi, de cooperare şi previziune. Să ne ridicăm în picioare şi să privim spre orizont, aşa cum au făcut, cu milioane de ani în urmă, primele hominide din savană. Şi să ne pregătim pentru schimbare – singura certitudine într-o lume fluidă. Psihoistoricii – de la Harry Seldon la Jared Diamond – au făcut-o deja.

Cădere în barbarie sau Salt?

Minţile luminate, care privesc către viitor, nu încetează să ne avertizeze că e timpul să schimbăm paradigma de dezvoltare a umanităţii. Mai precis, că traiul de-acum, bazat pe energia dezvoltată din combustibilii fosili, se apropie de sfîrşit. Muncim fizic incomparabil mai puţin decît strămoşii noştri, pentru că am pus la lucru maşini alimentate cu lemn, cărbune şi petrol, încorporînd energie ieftină în toate produsele ce ne înconjoară. Pînă şi hrana o obţinem arînd cu tractorul, alungînd buruienile cu ierbicide şi pesticide, conservînd-o şi transportînd-o într-un chip de neimaginat în urmă cu o sută de ani! Dezvoltarea, binecuvîntare şi blestem, a prelungit viaţa omului dar a poluat mediul, a  uşurat munca dar a suprapopulat planeta, a născut noi soiuri de plante şi animale dar a modificat climatul. Să-i spunem CIVILIZAŢIE DE GRAD ZERO. Acest fel de viaţă nu mai poate continua la nesfîrşit. Nu din considerente etice, nici din cauza protestelor ecologiştilor ci, pur şi simplu, din calculul randamentului! În urmă cu o sută de ani, cu un baril de petrol, puteai extrage o sută de barili. Astăzi, zăcămintele uşor de exploatat au fost epuizate iar cele rămase îţi cer mult mai mult efort – cu un baril, extragi trei barili de petrol! În curînd, randamentul acestei activităţi va deveni subunitar! Şi atunci totul se va sfîrşi. E nevoie ca măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, să căutăm noi surse energetice, noi tehnologii de exploatare, stocare şi transport. Mie, cel puţin, mi-e limpede că nebunia transportului individual, de care se leagă întreaga industrie a automobilului, nu mai poate dura!

Pînă aici, nimic nou. Dar hai să gîndim mai departe! Ce se poate întîmpla? Prezentul ne permite să dezvoltăm două scenarii. Primul (şi cel mai probabil, dacă e să ne bazăm pe natura umană şi pe experienţele istorice) s-ar putea numi RECĂDEREA ÎN BARBARIE. Ţările dezvoltate (şi companiile transnaţionale) vor continua să exploateze resursele planetare, egoist şi iraţional, lăsînd deoparte discursurile umanitare şi democratice. Se vor adînci prăpastiile dintre naţiuni, dintre săraci şi bogaţi, vor creşte resentimentele, ceea ce va favoriza ascensiunea liderilor de mînă forte - fie că vor veni la conducere prin vot democratic, fie că o vor face prin forţa armelor. Mai devreme sau mai tîrziu, forţei i se va răspunde cu forţă. Astfel, Cutia Pandorei va fi, din nou, deschisă - războaie, foamete, molime. Cum anumite state dispun de arsenale nucleare, pericolul unui război global e imens. Presupunînd totuşi că nu se va ajunge pînă acolo, faţa lumii tot va fi schimbată. Recăderea în barbarie va rezolva, îngrozitor, problema suprapopulării şi pe aceea a epuizării petrolului - sclavi se vor găsi destui, care să lucreze pentru minoritatea stăpînilor. Dar umanitatea va pierde cam tot ce-a cîştigat în ultimii 500 de ani.

Cel de-al doilea scenariu este SALTUL. Saltul de organizare, de creativitate, de generozitate. Saltul peste mentalităţi şi violenţă. Ieşirea dintr-o logică politică, economică şi tehnologică, înfăptuită treptat, sub presiunea mediului, prin încolţirea seminţelor Noului. Saltul de la CIVILIZAŢIA DE GRAD ZERO, fragilă şi ameninţată iar şi iar de barbarie, la o CIVILIZAŢIE DE GRAD UNU. Ca să nu ne limităm la metafore, să identificăm cîteva semne - de exemplu, trezirea unei conştiinţe globale, manifestată prin toleranţă faţă de celălalt, indiferent de rasă şi religie, prin grijă faţă de mediu, prin politicile de control demografic, prin acţiunea organismelor internaţionale, gen Crucea Roşie sau Naţiunile Unite. De asemenea, mediul economic privat a născut o nouă etică a muncii, peste care nu se poate trece cu vederea. Ca şi o nouă cale de acţiune, globalizarea, cu bune şi rele. Cu instrumente specifice - Internet, finanţe, transporturi globale. Cu efort de cercetare şi inovare tehnologică, fără precedent. Astfel, din aceste eforturi conjugate, omenirea s-ar putea regîndi. Începînd cu integrarea politicilor naţionale (ceea ce se şi face...), în cadrul unui Nou Guvern Mondial. Şocul epuizării combustibililor fosili ar putea fi suportat, schimbîndu-ne obişnuinţele. Lucrul în reţea, renunţarea la automobil în favoarea transportului în comun (cu o componentă urbană - gen metrou şi una extraurbană - gen maglev), transportul mărfurilor pe apă, locuinţe cu consum redus de energie, apoi noi oraşe ecologice, colonizarea oceanelor - sînt tot atîtea căi care ne stau în faţă. Desigur, va trebui să renunţăm la hiperconsum, la o întreagă filosofie a ciclurilor economice, poate şi la concepte astăzi de neatins - proprietatea privată, profitul, banii  (nu sînt adeptul utopiilor colectiviste, dar ce mai poţi face cu nişte hîrtii emise de o bancă naţională, care nu mai au acoperire în energie?). Poate vom fi siliţi să adoptăm o viaţă mai austeră, lipsită de industriile spectacolului, de multiplicarea halucinantă a informaţiei irelevante, poate vom călători fizic mai puţin, compensînd prin teleprezenţă. Poate vom accepta controlul naşterilor, moartea voluntară, poate viaţa noastră va fi altfel împărţită, poate ne vom spori performanţele funcţionale prin implanturi, poate vom face mai mult voluntariat, poate vom regăsi grija pentru cel de lîngă noi... Adaptîndu-ne mereu dar păstrînd nucleul Umanului (Binele, Adevărul şi Frumosul), putem folosi cu înţelepciune TOATE formele de energie pe care ni le pune la dispoziţie Mama noastră, Planeta Pămînt.

Cît să dureze asta? Ţinînd cont de creşterea exponenţială a cunoştiinţelor, dar şi de constrîngerile tehnologice şi de resurse, poate că CIVILIZAŢIA DE GRAD UNU se va configura în următorii o sută de ani. Totuşi, Pămîntul nu e inepuizabil. Ca să aibă viitor, Umanitatea va fi forţată să meargă înainte. Mai precis, în Sus. Să iasă din groapa de potenţial terestru, întreptîndu-se către Soare, o sursă de energie incomparabil mai importantă decît Pămîntul. Ca să roiască, precum altădată vechii greci, strănepoţii noştri vor trebui să înveţe arta călătoriei cosmice. Noi, cei de astrăzi, am plantat seminţele marii aventuri. E probabil că generaţia mea nu va mai vedea un om călcînd pe alt corp ceresc (pe Lună sau pe Marte), dar mă aştept ca fabrici robotizate să fie plasate pe orbita terestră, încă din timpul vieţii noastre, pentru asamblarea noilor maşini, menite să capteze energia Soarelui. Apoi, pasul acesta fiind făcut, alte fabrici robotizate vor merge spre Lună şi Marte, ca să creeze habitat şi să exploateze resurse. Călătorind în Sistemul Solar, înconjurînd Astrul cu o Sferă Dyson, umanitatea ar putea trece, într-o mie de ani, către o CIVILIZAŢIE DE GRADUL DOI. De aici, drumurile către Galaxie sînt deschise...

Era Cetăţilor-Stat

În următoarele două decenii, China şi India vor intra în Era Cetăţilor-Stat, se arată într-un dosar "Foreign Policy", organizînd cele mai noi date privind explozia urbană asiatică. Pînă în 2030, peste un miliard de oameni vor pleca de la ţară către oraş, ceea ce va conduce la crearea unor metropole fără precedent, atît ca organizare cît şi ca putere de guvernare. Mişcîndu-se mult mai rapid şi mai inteligent decît guvernele centrale, administraţiile megapolisurilor vor ţese o reţea de sate globale, semnînd tratate (după modelul Ligii Hanseatice), acordînd facilităţi pentru investitori, cumpărînd şi exploatînd vaste suprafeţe agricole (în ţările Lumii a Treia), bătînd monedă (Londra şi New York-ul totalizează 40% din piaţa financiară mondială), stimulînd cercetarea, producţia şi comerţul, angajîndu-şi armate private şi servicii de informaţii.

Cele mai avantajate vor fi Veneţiile secolului XXI, oraşele-port şi antrepozit, precum Dubaiul. Vor apărea noi zone metropolitane, cu servicii integrate, iar cererea de energie, apă, locuinţe şi transport va creşte exponenţial. Cum resursele terestre sînt limitate, iar jocul pare a fi de tip "win-lose", perdanţii vor fi locuitorii micilor oraşe şi ai satelor (deja se observă, pînă şi în România, cît de mari sînt veniturile celor din Bucureşti), care vor cere autorităţilor centrale noi politici de sprijin social. Nu e greu de înţeles că, la un moment dat, orăşenii vor refuza să mai plătească impozitele mărite - acela va fi momentul "de facto" al independenţei Metropolelor.

P.S. Un prieten întors din State îmi spunea că gazdele sale se considerau mai degrabă new-yorkezi decît americani...
P.P.S. Am ilustrat acest post cu două desene aparţinînd unor artişti favoriţi - vă las plăcerea să-i descoperiţi :)

Criza cu picioare lungi

În numărul din aprilie al Foreign Policy Romania, editorialistul Daniel W. Drezner găseşte 13 consecinţe neaşteptate ale crizei financiare, la nivel global. Vi le prezint în continuare, cu unele observaţii proprii, privind România. Ce părere aveţi?

1. Guvernul tău va deveni mai isteţ… De ce? Pentru că persoane bine pregătite, cum sunt cele de pe Wall Street, care şi-au pierdut job-urile de cînd cu criza, vor fi tentate de siguranţa unui post în executiv. În România, băieţii din Guvern sunt deja isteţi, acţionînd în favoarea diverselor grupuri de interese!
2. …şi mai corupt! Transparency Internaţional apreciază că, pe timp de criză, companiile pun supravieţuirea înaintea integrităţii corporatiste. Asta, da!
3. Cerul înnorat se mai luminează. Criza opreşte industriile poluante. În România, mă tem că vom accepta orice proiect poluant, de tip Roşia Montană, în ideea că dă de lucru oamenilor.
4. Internetul e pe cale să devină mult mai enervant, din cauza publicităţii on-line. În România, ediţiile on-line ale ziarelor au început să năruie tirajele ediţiilor printate. Canibalizare. Probabil că presa locală va deveni gratuită, în mare măsură.
5. Vremuri de glorie pentru evanghelişti. Numărul enoriaşilor creşte dramatic în timpul recesiunii. În România, liderul de piaţă va rămîne Biserica Ortodoxă, iar seminariile teologice vor fi luate cu asalt de noua generaţie, dornică să acceadă la o meserie de viitor. Cred că nu sunt de dispreţuit nici job-uri precum ţîrcovnic, paracliser, gropar…
6. Copiii vor fi economi. Studiile demonstrează că întregul comportament economic al individului este influenţat de cum i-a fost în copilărie. Ai mîncat pîine cu unt? Vei face credite la bancă… Ai mîncat doar pîine goală? Vei economisi. În şcolile din România, se fac 12 ani de chimie, fizică, matematică şi religie şi nici unul de educaţie economică…
7. Se lungesc fustele! Asta e grozavă… Pe Wall Street se ştie că există o corelaţie între pieţele în creştere şi genunchii goi, în vremurile de succes economic, fustele scurtîndu-se! De asemenea, biologia evoluţionistă arată că, în timpuri de insecuritate, oamenii îşi caută parteneri mai maturi. Cresc vîrsta şi greutatea actorilor! În România, criza ar putea duce la legalizarea prostituţiei. Pe de-o parte, s-ar deschide o supapă socială, pe de alta – s-ar mai aduna ceva bani la buget!
8. Armata tocmai s-a mărit. Pe timp de criză, tinerii vor căuta servicii sigure. În România, armata a suferit un proces de reducere a efectivelor şi şi-a pierdut prestigiul social (nu mai e pe primul loc în topul încrederii românilor în instituţii, nu ştiaţi?). De aceea, cred că tinerii români vor da buzna la Academia de Poliţie şi la Jandarmerie, că acolo sunt zeci de sporuri. Am auzit că, la Academia de Poliţie, concurenţa e mai acerbă decît era la medicină, pe vremea noastră… Carte multă nu se cere, înalt să fii, să ai putere.
9. Şcolile de stat vor fi cool. Mai ales dacă nu cer taxe. Din acest punct de vedere, în România nu mai există şcoli de stat!
10. Generaţia prosperă refuză să părăsească clădirea. Cum criza le-a umblat prin conturile de pensii, ăia bătrînii nu se mai grăbesc să se retragă. În România, din contră – de dragul salariilor compensatorii, mulţi vor dori să iasă la pensie la 55 de ani, ca şi pînă acum… că văd ei ce vor face în continuare. Atunci, bugetul va fi şi mai secătuit. Prevăd că Guvernul va mări vîrsta de pensionare…
11. Pămîntul nu mai este plat, cu alte cuvinte vom călători peste graniţe mai puţin, vom face mai puţin comerţ internaţional din cauza protecţionismelor, vom merge şi mai puţin la studii în străinătate. În România, doar clasa de mijloc va fi afectată. Cei mulţi oricum n-aveau bani pentru asta, cei din high-class oricum vor merge!
12. Vor cîştiga bani profeţii ce prevăd căderea capitalismului! Da, dar alde Nouriel Roubini şi Joseph Stiglitz, nu Ion Iliescu sau Ion Cîrstoiu…
13. Literatura Marii Depresiuni va fi şic. Căutînd să înţeleagă ce li se întîmplă cum, oamenii vor cumpăra cărţi despre Marea Depresiune interbelică. În România, poate să cadă şi bomba atomică la Maglavit, că tot nu citeşte nimeni literatură…