Poze cu strămoşii

Ctitorii ţărani de la biserica Urşani Vîlcea

Potecaşii de la Vioreşti, Vîlcea

... şi un început minunat de toamnă la Hurezi

Hora de la Aninoasa

Frumoasa mănăstire Aninoasa, ctitorită de boierul Tudoran Vlădescu, ascunde mici comori. Aici, un detaliu din fresca din pridvor, pictată de ucenici ai lui Pîrvu Mutu... O horă de secol XVIII!

Capela Sixtină a României

În 1858, Nicolae Grigorescu avea 20 de ani şi se afla la Mănăstirea Neamţ, la muncă. Născut într-o familie numeroasă şi săracă, băiatul picta icoane de la 10 ani, sub îndrumarea unui meşter ceh, pe care le vindea, apoi, în Oborul bucureştean, ca să-şi cîştige traiul. Aşa că mare i-a fost bucuria cînd a auzit că Mănăstirea Agapia, aflată în refacere, avea nevoie de zugravi. Temerar, Grigorescu s-a înfăţişat la maica stareţă Tavefta Ursache şi i-a spus că el poate face toată treaba ! Măicuţa l-a privit zîmbind şi i-a dat o probă – să picteze o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul. Floare la ureche ! – a zîmbit şi tînărul Grigorescu, iar icoana a fost gata în timp record, avînd ca model o ţărancă de la Agapia. Stareţa a dat gînditoare din cap – pictura nu semăna deloc cu cea bizantină obişnuită, ci aducea mai degrabă cu lucrările maeştrilor Renaşterii ! Însă lumina de pe chipul Maicii Domnului era uluitoare – aşa că tînărul pictor “a prins” contractul pentru zugrăvirea Agapiei. Iar mănăstirea a devenit un fel de Capelă Sixtină a României…

Agapia se află la 43 de km de Piatra Neamţ, în mijlocul Pădurii de Argint, şi este ctitorie a lui Gavriil hatmanul, fratele lui Vasile Lupu, şi a Doamnei Liliana, de la 1642. Puţini ştiu că mai există o Agapia din Deal, mult mai veche, zidită de Petru Rareş, în 1527, care a ajuns acum un schit, din cauza alunecărilor de teren, ce au dărîmat restul zidirilor. Agapia din Vale sau Agapia Nouă ne întîmpină cu muşcate multicolore, la ferestrele căsuţelor măicuţelor. Intraţi în biserică – pictura lui Grigorescu vă va impresiona din plin. Sînt de remarcat tablourile "Îngerul părăsindu-l pe Tobie", inspirat din Rembrandt şi pictat în partea superioară a zidului dintre pridvor şi pronaos, "Punerea în Mormânt a Mântuitorului", executat după Tizian pe arcul dintre pronaos şi naos, "Cina cea de taină" din catapeteasmă, "Sfînta Treime" din bolta pronaosului, "Ruga în Grădina Ghetsimani", "Iisus ducîndu-şi Crucea spre Golgota", "Ieremia plîngând ruinele Ierusalimului", precum şi "Intrarea Mântuitorului în Ierusalim", o scenă monumentală ce domină peretele sudic al pronaosului.

Vizitaţi apoi muzeul mănăstirii, cu obiecte de artă şi odoare bisericeşti. Biblioteca Agapiei are peste 15.000 de volume, tot aici aflîndu-se depozitul de carte veche al judeţului Neamţ. Căutaţi apoi casa memorială “Alexandru Vlahuţă”- scriitorul a avut aici o soră călugăriţă. De fapt, multe ale nume sonore ale culturii române s-au legat de Agapia, vizitînd locurile, adăstînd la mănăstire – George Coşbuc, I.L. Caragiale, Calistrat Hogaş sau Gala Galaction fiind cîteva dintre ele. Şi dumneavoastră, dacă vreţi, veţi găsi găzduire în preajma mănăstirii.

Cel mai bun băiat rău

Adam şi Sexy Eva

Bilceaşti, Valea Mare-Pravăţ. Un sat obişnuit, la prima vedere. Drumul asfaltat urcă şi coboară, gospodăriile nu-ţi atrag cu nimic atenţia. Pînă cînd ajungi, pe nepregătite, într-o pădurice de brazi. Aici, o capelă modestă ascunde minuni artistice şi poveşti de demult…
Lista monumentelor istorice din Argeş e zgîrcită cu amănuntele – în 2004, la Bilceşti, figura un ansamblu numit Alimăneşteanu, cuprinzînd un conac cu parcul său şi o capelă, cu hramul Sfîntului Dumitru. Între timp, conacul, altădată impozant şi primitor, s-a degradat accentuat, a fost declasat şi a ajuns în proprietatea unei firme private. Cu chiu, cu vai, parcul mai există, aici funcţionează o staţiune pomicolă, care îngrijeşte o livadă de meri bătrîni. În schimb, capela s-a păstrat în bune condiţii. Vizitatorul va avea surpriza să găsească o clădire echilibrată, frumoasă, avînd în pridvor o pictură murală total ieşită din canoane. Scenele Ispitirii lui Adam şi Alungării din Rai au lăsat deoparte orice hieratism, Mama tuturor Oamenilor e blondă şi sexy, iar Adam are muşchi de efeb! Paradisul e înfăţişat ca o lagună în amurg iar deasupra Gheenei planează arhangheli cu aripi mari, sunînd din trîmbiţă. Peste tot, se vede mîna de artist. De asemenea, impresionează uşa de la intrare, din aramă ciocănită, cu un Sfînt Gheorghe ucigînd Balaurul, alături de un Arbore al Vieţii, precum şi ferestrele din piatră traforată, cu motive florale. În spate, în micul cimitir, o piatră de mormînt atrage atenţia – „Dumitru Alimănişteanu, 1896 – 1973”. Cine să fie acest personaj misterios?

12 ani de puşcărie politică Nimeni nu a putut să ne dea prea multe informaţii, chiar dacă, la Cîmpulung, o stradă a fost botezată recent cu numele Alimăneşteanu. Noroc cu volumul de memorii al Victoriei Dragu Dimitriu, „Doamne şi domni la răspîntii Bucureştene”, apărut anul trecut la editura Vremea, din care am aflat că Dumitru Alimănişteanu provenea dintr-o veche familie boierească, din Olt şi Muscel. A fost fiul Sarmizei Bibescu. A avut mai mulţi fraţi, care s-au remarcat în domeniul intelectual şi artistic. Dumitru a urmat liceul „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, apoi Institutul de Mine din Paris, obţinînd o diplomă de inginer şi economist. După ce a moştenit moşia de la Bilceşti, a organizat aici cîteva ferme model şi a ridicat, prin 1938-1943, un conac impozant, în stil românesc, cu zidărie din piatră şi cărămidă aparentă, cu acoperiş din şindrilă, proiectat de arhitectul Octav Doicescu. La început, Alimănişteanu a avut intenţia de a-l transforma într-o casă de retragere pentru bătrîni, însă vremurile s-au schimbat. Liberal, deputat P.N.L. în 1933, fost ministru la Finanţe în Guvernul Tătărăscu şi (pentru o lună) în guvernul Petre Groza, Alimănişteanu a fost luat la ochi de comunişti. Precum întreaga elită interbelică…Astfel, în 1947, a fost nevoit să doneze Academiei ferma model de la Bilceşti, care a funcţionat ca staţiune pomicolă pînă în 2002. Conacul, naţionalizat, a ajuns casă de odihnă şi distracţii pentru nomenclatura comunistă, şi se spune că Nicolae Ceauşescu aprecia locul în mod deosebit. Din păcate, persecuţia nu s-a oprit aici. Dumitru Alimăneşteanu a fost arestat pe 5/6 mai 1950 şi a fost închis la Sighet, unde a stat până în 1955. A fost arestat din nou în 1959 şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică şi a trecut pe la închisorile din Ocnele Mari şi Botoşani, de unde a fost eliberat în 1964, zdrobit. Va muri în anonimat în 1973, la Bucureşti, în urma unui accident de tramvai…

Capela artiştilor… În 1938, cum satul Bilceşti n-avea biserică, Dumitru Alimănişteanu a construit pe proprietatea sa o bisericuţă, în care a înhumat osemintele bunicilor Bilcescu şi pe cele ale părinţilor. Biserica este o copie a bisericii vechi din satul Albeşti-Muscel, proiectată de arhitectul Dumitru Berechet. Pictura murală, desenul mobilierului, sfeşnicele şi inscripţia de pe piatra funerară aparţin pictorului Alexandru Brătescu, fiul scriitorului Brătescu-Voineşti. Icoanele împărăteşti sunt din mozaic şi au fost realizate de Mioara Minulescu, fiica poetului Ion Minulescu. Uşa de la intrare şi ferestrele traforate au fost făcute de marea sculptoriţă Miliţa Pătraşcu. Toţi artiştii i-au fost prieteni din copilărie lui Alimăneşteanu. Iar mozaicul înfăţişîndu-l pe Sf. Dumitru, patronul capelei, a împrumutat ceva din trăsăturile acestui personaj interesant, din care, iată!, astăzi a rămas numai amintirea.

Un pictor care şi-a făcut de cap

1903 - S-a născut Victor Brauner, pictor şi desenator, unul dintre primii artişti suprarealişti români; a înfiinţat, împreună cu poeţii Ilarie Voronca şi Stefan Roll, revista de orientare avangardistă "75 H.P."; stabilit, în 1938, în Franţa (m. 12.03.1966)

“Eu sînt un scafandru care cobor în adîncurile întunecate ale inconştientului meu” obişnuia să spună Brauner. Şi pe bună dreptate. Cine i-a văzut tablourile cuminţi (de exemplu “Balaurul”, la care am căscat gura ore întregi la Muzeul Naţional, în timpul studenţiei, fascinat de verdele său otrăvit) nu ar crede că pictorul şi-a cam făcut de cap – a pictat în stare de transă, sub hipnoză, a pictat delirant, premonitoriu (Gellu Naum practica şi el dicteul automat, cam în aceeaşi perioadă ). Dar a făcut-o la Paris, nu la Bucureşti, dovedind încă o dată că nimeni nu e profet în ţara lui… Aaa, şi argentinianul Ernesto Sabato descrie experienţele lui Brauner într-unul din romanele sale, povestind despre un celebru autoportret “cu ochiul scos”, o dovadă a premoniţiei artistului! În comparaţie cu Brauner, Salvador Dali pare un industriaş, un manufacturier al visului. Ce păcat că pictorul nu e mai cunoscut în România, mai ales tinerelor generaţii, hrănite din oniricul de tip MTV ! S-ar potrivi, oricît pare de surprinzător…