Guvernul lui Vodă

24 aprilie 1434 – Prima atestare documentară a funcţiei de spătar la Curtea Moldovei – funcţie de înalt demnitar, care purta, la festivităţi, sabia şi buzduganul domnului

Evul mediu românesc, cu toate particularităţile sale, aşa cum subliniază istoricul Neagu Djuvara, îi are ca actori pe marii boieri, tovarăşii Domnului în sfatul ţării, în treburile păcii şi ale războiului, aidoma miniştrilor de astăzi. Stăpîni de pămînturi, putînd să ridice oaste proprie, puţini la număr dar extrem de importanţi, ei s-au format ca o clasă stăpînitoare distinctă încă din secolul al IX-lea, cu o caracteristică etnică îndeosebi slavă şi turanică, amestecîndu-se apoi cu elementul valah. Dar vorbeam despre Guvernul lui Vodă... Şi, chiar dacă respectivul „cabinet” era mai simplu ca structură decît guvernele de astăzi, numele dregătoriilor merită a fi ţinute minte. Spătarul (de la spată sau spadă) era comandantul oştirii, vistierul (de la latinescul vestiarius) ţinea cheia visteriei domneşti. Logofătul, şeful cancelariei, era păstrătorul legilor, paharnicul gusta vinul din cupa lui Vodă, ca să nu fie otrăvit. Vornicul era ministrul de interne, stolnicul pregătea ospeţele domneşti iar postelnicul se ocupa cu relaţiile cu străinii. La graniţă veghea pîrcălabul, comandantul de cetate. În fine, să-l mai amintim pe Marele Ban al Craiovei, dregătorie specifică Olteniei medievale. Cu trecerea timpului, unele dintre aceste denumiri s-au transformat în toponime sau, pur şi simplu, în nume de familie...

O lume ciudată

23 aprilie 1858 – S-a născut fizicianul Max Planck, întemeietorul Institutului de Fizică Teoretică, laureat al Premiului Nobel în 1918.

La începutul secolului al XX-lea, lumea liniştită a fizicii a fost răscolită de două revoluţii. Primul turbulent pătruns în cetate a fost un funcţionar de la Oficiul elveţian pentru Patente, din Berna, un individ cu părul vîlvoi, care a demonstrat că spaţiul şi timpul nu sînt constante universale, ca în fizica newtoniană.. Numele său era Albert Einstein iar teoria relativităţii înfăţişa un Univers straniu, ca o masă de biliard elastică, deformată de greutatea bilelor ce se mişcă pe ea. În lumea lui Einstein sînt multe minuni - lumina poate să cadă în capcane gravitaţionale, din care să nu mai iasă niciodată iar pasagerii unei nave cosmice deplasîndu-se cu viteză mare sînt abonaţi la nemurire, în comparaţie cu noi, cei rămaşi acasă ! Abia ieşiţi din perplexitate, fizicienii au avut parte de al doilea şoc – un domn cam chel dar cu mustaţă, Max Planck, le arăta un microscop şi le zicea: „Nici universul mic nu e cum aţi crezut !”. Închipuiţi-vă că particulele subatomice nu sînt ca o pisică neagră, despre care putem spune cu certitudine că e în cameră cu noi sau nu ! Ele s-ar putea să fie, s-ar putea să nu fie, e vorba despre probabilitate ! Iar observatorul care se „uită” la ele o să le schimbe, cu siguranţă, poziţia... În lumea lui Planck, particulele au „felii” de energie, numite cuante, şi se comportă uneori ca o undă, alteori ca un corpuscul ! Spuneţi şi voi – nu trăim într-o realitate ciudată ?