Următorii 200 de ani

Găsesc la Kim Stanley Robinson o cronologie ficțională a următorilor 200 de ani - plauzibilă și complexă, ea pledează pentru Marea Roire, ieșirea speciei din groapa de potențial a Pămîntului, dar nu uită că istoria este o succesiune de oportunități și crize.

2005-2060. Perioada Eschivării, de la sfîrșitul postmodernismului (2005, anunțul ONU privind schimbarea climei) pînă la data intrării în criză. Ani irosiți.

2060-2130. Criza. Dispariția gheții estivale arctice, topirea ireversibilă a permafrostului, cu eliberare de metan și creștere majoră, inevitabilă, a nivelului mării. Încălzire cu 5 grade, creștere a nivelului mării cu 5 metri. "Furtuna perfectă" - penurie de alimente și apă, revolte în masă, rate catastrofale ale deceselor pe toate continentele, vîrf al ratei de extincție a altor specii. Apar primele baze selenare și stații științifice pe Marte.

2130-2160. Redresarea. O mutație a valorilor. Revoluții, IA-uri puternice, fabrici autoreplicatoare, începerea terraformării lui Marte, obținerea energiei prin fuziune, biologie sintetică dezvoltată, eforturi de modificare a climei, lifturi spațiale pe Pămînt și Marte, propulsie spațială rapidă, începerea diasporei spațiale, semnarea Acordului Mondragon între colonii, o formă de cooperare economică, pe bază de schimb, respingînd principiul capitalist al profitului.

2160-2220. Accelerando. Aplicarea completă a tuturor puterilor noilor tehnologii, printre care creșterea longevității umane, terraformarea lui Marte, urmată de revoluția marțiană, diaspora completă în sistemul solar, sfredelirea marilor asteroizi pentru construcția de terarii, începutul terraformării lui Venus, intrarea lui Marte în Acordul Mondragon. Noi forme de artă, educație, sexualitate, socializare, muncă. Resurecția speciilor dispărute în terarii cu ecosisteme proiectate. Diaspora continuă.

2220-2270. Ritardando. Crește izolaționismul. Marte se retrage din Mondragon, odată isprăvită terraformarea. Sînt ocupate cele mai bune puncte pentru terarii și sînt exploatate complet rezervele imediat disponibile de heliu, azot, pămînturi rare, combustibili fosili și fotosinteză. Proiectul de longevitate nu este complet distribuit - conflicte de clasă. Tehnologie cuantică de calcul, prin colapsarea funcției de undă - se obțin viteze de calcul cu ordine de mărime mai mari decît la computerele clasice. E evidențiată limita calculului cuantic. Spațialii folosesc augmentări cerebrale.

2270-2320. Balcanizarea. Pe fondul tensiunilor Marte-Pămînt, care duc la agresiuni și război rece pentru controlul sistemului solar, proliferează terariile neafiliate și dispar, voit, numeroase colonii dincolo de "orizonturile de evenimente". Penurie de volatile, tezaurizare și tribalism, autonomizare. 

(K.S. Robinson - "2312", ed. Nemira, București, 2013. Imaginea - NG, Making Mars the New Earth , un articol interesant pe care îl găsiți aici - http://ngm.nationalgeographic.com/big-idea/07/mars)

Să-i ascultăm pe morţi povestind

În România de astăzi, istoria este predată la şcoală o oră pe săptămînă. Astfel, ne aliniem unei tendinţe occidentale nesăbuite, cu consecinţe dintre cele mai grave. De ce? Să-l ascultăm pe istoricul britanic Niall Ferguson, că ştie ce spune! În prefaţa cărţii „Civilizaţia. Vestul şi Restul” (Polirom, 2014), autorul notează următoarele: „De vreo treizeci de ani, tinerilor din şcolile şi universităţile vestice li s-a inculcat ideea unei educaţii liberale, fără temeiul cunoştiinţelor istorice. Li s-au predat module izolate şi nu naraţiuni, cu atît mai puţin cronologii. Au fost antrenaţi să analizeze formulele din extrase de documente, dar nu să citească mult şi repede. Au fost încurajaţi să simtă compasiune faţă de centurionii romani şi faţă de victimele Holocaustului, dar nu să scrie eseuri cu privire la căile şi motivele care au dus la nefericirea acestora... Fostul preşedinte al universităţii la care predau mi-a spus odată că, pe cînd era student la MIT, mama sa l-a implorat să urmeze cel puţin un curs de istorie. Ca un strălucit economist ce era, tînărul i-a răspuns, mîndru, că îl interesează mai mult viitorul decît trecutul. Acum ştie că acea preferinţă este una iluzorie. Nu există un singur viitor, ci doar viitoruri. Există mai multe interpretări ale istoriei, desigur, şi nici una definitivă – dar nu există decît un trecut. Şi deşi trecutul a rămas în urmă, el este indispensabil, pentru două motive, înţelegerii noastre cu privire la ce trăim astăzi şi ce ne aşteaptă mîine şi mai departe. Mai întîi, un motiv este că populaţia de astăzi a lumii reprezintă cam 7% din numărul tuturor oamenilor care au trăit vreodată. Morţii sînt mult mai numeroşi decît cei vii, cam paisprezece la unu, iar dacă ignorăm experienţa acumulată a unei majorităţi atît de impresionante, o facem pe riscul nostru. În al doilea rînd, trecutul este cam singura noastră sursă de încredere pentru cunoaşterea prezentului instabil şi anticiparea multiplelor viitoruri posibile, dintre care doar unul va avea loc. Istoria nu este doar modul nostru de a studia trecutul – ea este şi modul în care ne raportăm la timp”. Şi noi, românii, cum ne raportăm la timp? Uituc. Fără a trage învăţăminte. Şi fără a ne putea alege, în cunoştiinţă de cauză, un viitor convenabil din setul posibil de viitoruri. Ce e de făcut? Limpede – să-i ascultăm pe morţi povestind. Măcar unii dintre noi.