Viaţa unui om singur

Citesc „Viaţa unui om singur”, memoriile lui Adrian Marino. Apărută la cinci ani de la moartea criticului, cartea este mărturia lucidă şi amară a unui intelectual care s-a ţinut departe de găştile şi grupurile de influenţă din cultura română. Omul n-a făcut nici un efort ca să placă, în consecinţă i s-a răspuns cu vîrf şi îndesat – volumul e plin de amintirile insultelor, trădărilor şi persecuţiilor suferite, atît în închisoare şi la domiciliul obligatoriu din Bărăgan (Marino fiind ţărănist), cît şi după aceea, înainte şi după 1989. Memorialistul nu iartă pe nimeni, iar cititorul află cu stupoare despre arghirofilia lui George Călinescu, despre compromisurile lui Noica, despre jegul lui Nichita Stănescu… Jungla vieţii literare este prezentată pe larg, cu orgoliile, micimile şi impostorii ei, dar nu e neglijată nici „fauna” din închisorile politice – senatori şi deputaţi, activişti ai partidelor istorice şi legionari, cu toţii îmbătaţi de iluzia că „vin americanii” şi îşi vor relua posturile şi demnităţile! Securişti şi publicişti, poeţi şi orbeţi sunt prinşi în paginile „Vieţii…” ca într-un insectar. Şi, peste toate, se ridică teribila întrebare: e posibil să faci vreo ispravă culturală într-o ţară mică, într-o limbă de circulaţie restrînsă, în fundul Balcanilor? În aceste condiţii, prevăd că volumul acesta va fi ignorat de critică, ascuns de culturnici în fund de bibliotecă şi transformat în praştie, în mîna proştilor revanşarzi…

1001 de gînduri

1. Bunica spăla cu săpun făcut în casă. Eu am în baie 15 sticle cu diferiţi detergenţi – pentru rufe albe, colorate, pentru parchet, gresie, marmură, faianţă, pentru scrobeală sau pentru moliciune. Progres? Toate chimicalele astea se scurg în apa planetei...

2. Evul Mediu occidental s-a caracterizat prin patru instituţii fundamentale ale contractului între indivizi: ordinele cavalereşti, bazate de un contract de sărăcie, castitate şi supunere, universităţile libere, adunînd în jurul unui profesor şcolari din toată Europa, catedralele, ridicate printr-o înţelegere între comunitate şi franc-masoni, şi adunarea stărilor, un parlament primitiv. Evul Mediu valah nu cunoaşte contractul. Cînd Meşterul Manole a terminat lucrarea, Negru Vodă îşi ia cuvîntul înapoi...

3. Azi mi-a căzut o perie de haine de la balcon. Cînd am coborît după ea, n-am mai găsit-o. Şi nu trecuseră decît trei minute. Bravos, naţiune! Baţi toate recordurile la furat! Cînd mi-o mai scăpa ceva din mînă, mă aştept să nici nu ajungă jos...

4. Un personaj al lui Houellebecq îi numeşte pe musulmani „păduchioşii Saharei”. Şi tot el consideră că Islamul, ca orice monoteism intransigent, nu aduce decît imbecilitate şi fanatism! Poeţii şi matematicienii Islamului sînt creativi în măsura în care sînt eretici – vezi cazul lui Omar Khayamm. Cam exagerat. În schimb, îi dau dreptate în privinţa creştinismului – prin adoptarea structurii trinitare a lui Dumnezeu, prin cultul Maicii Domnului şi al sfinţilor, prin recunoaşterea puterilor demonice, religia noastră capătă subtilitate şi se apropie de generozitatea artistică a cultelor păgîne!

5. Ce tristeţe stăruie în ochii proletarilor, după căderea comunismului! Utopia lor, în care au crezut cu sinceritate, pentru care au acceptat o viaţă de rahat, este acum batjocorită în primul rînd de profitorii vechiului regim – securişti, activişti, convertiţi la capitalism.

6. Din memoriile lui Jurgea-Negrileşti: Antonescu era un răutăcios şi un tăcut, cu o pupilă mai dilatată decît cealalată... Surprinzînd o pisică pe masa de la bucătărie, el face o criză de nervi: „Doar n-o să-mi împart mîncarea cu toate mîţele”. Bucătarul îngheţase, de frică să nu fie zburat pe front. Hotărît lucru, nu-mi place un tip care nu iubeşte pisicile!

7. Cîinii maidanezi, campionii adaptării! După ce i-am văzut traversînd pe „zebră”, aflu că, în Bucureşti, au învăţat să se apere de frig şi ninsoare, urcîndu-se în autobuz. În cel de-al doilea război mondial, strămoşii lor simţeau dinainte bombardamentele, fugind din Ploieşti către cîmpuri...

8. Sf. Apostol Pavel împarte oamenii în trei categorii – carnalii, intelectualii şi spiritualii, conform tripartiţiei fiinţei umane – trup, minte, suflet. Învierea Domnului nu poate fi discutată cu primele două clase, pur şi simplu pentru că n-au instrumentul necesar înţelegerii. Într-adevăr, nici corpul nu poate simţi Resurecţia, nici mintea n-o poate pune în tiparele logicii.

9. Unii dintre studenţii mei de la Jurnalism nu contenesc să mă surprindă – nu ştiau ce sînt sindicatele!

10. Criza economică a anului 2010 e, de fapt, o criză a viitorului. E limpede că unele ţări europene consumă mai mult decît produc, iar solidaritatea din cadrul Uniunii e fragilă. Moneda comună ţine, încă, la un loc un conglomerat de interese divergente, dar terenul e pregătit pentru un politician care să aibă curajul de a rupe tratatele. Un politician din ţările bogate. Un politician din Germania?