sâmbătă, iulie 31, 2010

Symposion

Se făcu elogiul vinului şi cel al hangiilor de la Vinho del Mar. Pivniţa "Tonului" era renumită. Lucius i-o prefera pe cea de la "Calamaretto", dar numai cu condiţia să i se bea vinurile pe loc, căci soiul era sensibil şi nu suporta transportul pe mare... Ortner, în ce-l priveşte, prefera micii podgoreni anonimi, care te servesc în bucătăria lor. Mama stătea lîngă foc, se glumea în familie. Munca în vii era rugăciunea lor. Se gusta în tovărăşia lor brînză de oaie cu vin alb, miez de anghinare cu vin roşu. Şi se vorbea fără grabă de vechi lucruri simple şi de repetarea lor - timpul, creşterea viţei de vie, cursul grav şi vesel al existenţei omului. Învăţai mai mult şi mai bine decît din cărţi. Căci nu există nici o artă care să nu se nască din calendar.

Ernst Junger - Heliopolis

vineri, iulie 30, 2010

1001 de gînduri

# Cînd te întorci acasă, după ani de pribegie, toate ţi se par mai mici decît le-ai lăsat. Încăperile în care te jucai de-a v-aţi ascunselea s-au strîmtat, coclaurii pe care-i băteai o zi întreagă pot fi străbătuţi într-o oră. Pînă şi oamenii par mai scunzi, mai împuţinaţi. Apoi te gîndeşti că locul tău nu mai este aici. Asta se numeşte nostalgie.
# La începutul secolului trecut, în „Psihologia poporului român”, Mihai Drăghicescu observa că, în ciuda aparenţelor, sîntem un neam care nu pune preţ pe cele sfinte. Că e aşa o dovedea mulţimea sudalmelor noastre referitoare la morţi, sărbători, obiecte şi practici liturgice, dar şi faptul că nu botezasem (ca alţii) nici un oraş după un sfînt. După o sută de ani, lucrurile merg spre bine – înjurăm mai la obiect, referindu-ne la diverse părţi anatomice, după gust. În schimb, oraşul Sf. Gheorghe a rămas tot în ungurime...
# Mi-e din ce în ce mai greu să ghicesc vîrsta exactă a persoanelor între 14 şi 30 de ani – semnele adolescenţei dispar rapid, iar tinereţea se prelungeşte neaşteptat. Noile generaţii par a se dezvolta mult mai rapid decît părinţii lor, graţie hranei mai bune, mişcării în aer liber, atmosferei impregnate de sexualitate din mass media. Hedonism.
# Teoria superiorităţii raselor pure a ajuns de tot rîsul. Pe vremuri, se spunea că cele mai frumoase femei din România, blonde şi cu ochi albaştri, trăiesc în Mărginimea Sibiului, acolo unde s-a păstrat gena dacilor liberi. Astăzi, e suficient să mergeţi prin mahalalele marilor oraşe şi veţi întîlni o specie încîntătoare de femei cu pieliţă brună şi ochi negri, specie care ne-a făcut celebri în Europa.
# Fără comentarii – în 2009, 46 % dintre români n-au citit nici o carte. În 2010, 53% dintre români n-au citit nici o carte.
# Alexandr Dughin, un geopolitician rus, a lansat mama teoriei conspiraţiei. După el, întreaga istorie a umanităţii se poate explica pornind de la existenţa a două Ordine secrete – cel al Apei şi cel al Pămîntului. Simplificînd la maxim, primul urmăreşte dominarea lumii prin căile maritime, comerţ şi liberă iniţiativă, celălalt – prin căile uscatului, statalitate şi ierarhie. Ordinul Apei s-a născut în porturi şi insule - Cartagina, Atena, Veneţia,Ţările Nordului, Marea Britanie şi America (marea insulă-continent). Ordinul Pămîntului înseamnă Babilonul, Sparta, Roma, Bizanţul, Rusia (a treia Romă). Cum între ele nu va exista niciodată pace, Dughin recomandă lui Putin o apropiere de Germania, pentru contracararea influenţei atlantice în Europa. Aşa zicea şi Haushofer, figura centrală a geopoliticii naziste...
# Sub înaltul patronaj al ministrului Turismului şi Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, a fost lansat la Shanghai noul brand de ţară. Redefinită drept „Grădină a Carpaţilor”, România se doreşte acum o destinaţie specială pentru turiştii instruiţi, dornici de experienţe culturale. Pe bloguri, cîrcotaşii propun un brand mai potrivit - „Nutziland”.
# În Germania, cărţile sînt scumpe, de aceea lumea preferă să citească ultimele noutăţi ale literaturii de consum de la bibliotecă. În schimb, oamenii cu bani investesc în cărţi rare, ediţii princeps, în deosebi clasici, care îşi păstrează valoarea în timp. La noi, e pe dos – clasicii sînt tipăriţi în ediţii ieftine, de care sînt pline bibliotecile, iar oamenii cu bani cumpără romanele lui Dan Brown, cartonate şi cu ilustraţii.
# Un sondaj recent arată că foarte mulţi români l-ar vota preşedinte pe Ceauşescu, în detrimentul politicienilor de azi. De fapt, ar vota să mai fie tineri şi în putere.
# În „Caietele Princepelui”, scriitorul Eugen Barbu mărturisea că a strîns o bibliotecă imensă, circa zece mii de volume, vînînd rarităţi bibliofile pe la anticarii vremii, care le primeau de la aristocraţii ruinaţi de comunism. Acum, că Barbu nu mai trăieşte, unde o fi ajuns această uluitoare comoară?

marți, iulie 27, 2010

Etica - mod de folosire


Citesc de cîteva zile cel mai bun tratat de etică apărut la noi - "A Companion to Ethics", Blackwell Publishing Ldt, Oxford, editat de Peter Singer, care cuprinde 47 de eseuri originale, semnate de filosofi şi profesori universitari, medici şi teologi. Lucrarea descrie rădăcinile disciplinei, marile tradiţii etice, teoriile contemporane, dar se ocupă şi de situaţii practice - etica aplicată în politică, economie, ecologie, relaţii personale. Graţie acestei structuri, cititorul poate parcurge materia de la A la Z sau poate să-şi croiască propriul drum, din temă în temă, funcţie de interes. În ce mă priveşte, am găsit multe idei interesante în eseul "Etica în societăţile de mici dimensiuni", idei care pot explica anumite trăsături ale României de astăzi, în schimbare, de la tradiţionalism către modernitate. Iată-le!


- În societăţile de mici dimensiuni, (pot fi comunităţi de boşimani, de eschimoşi, dar şi de români trăitori la sat), relaţiile sociale sînt complexe şi multifuncţionale, spre deosebire de cele din societăţile moderne, care tind să devină impersonale şi cu funcţie unică. De aceea, în România, funcţionarul public este mai degrabă ruda cuiva decît o persoană anonimă, calificată pentru îndeplinirea unei sarcini. Apartenenţa la un anumit grup de sînge e mai importantă decît CV-ul.

- Etica societăţilor de mici dimensiuni este mai difuză, proverbele şi zicătorile ţinînd locul doctrinei unitare, iar comportamentul indivizilor este judecat relativist, în funcţie de context. Poate de aceea românii sînt mai toleranţi cu cei care fură de la Stat decît cu cei care fură de la vecini - în definitiv, nu e Statul cel mai mare hoţ?

- Oamenii nu se nasc neutri din punct de vedere etic - la fel ca alte animale, ei manifestă trăsături de sociabilitate indiscutabile: îşi îngrijesc progeniturile, îi apără pe cei mai slabi, au nevoie de imaginea unor persoane cunoscute pentru confort şi reper. Cea mai simplă regulă etică este reciprocitatea - eşti om cu mine, sînt om cu tine. Toate instituţiile Statului vor fi construite plecînd de la această lege.

- În societăţile de mici dimensiuni, există inhibiţii în recunoaşterea faptelor extrem de grave, precum incestul sau omorul. Crimele abominabile sînt redefinite în termeni mai puţin drastici, iar autorii lor sînt etichetaţi drept alienaţi mintal, ceea ce le schimbă statutul şi responsabilităţile. Nimeni nu se împrieteneşte cu nebunul satului, dar nici nu-l dă pe mîna justiţiei. De aceea, reporterii TV şi cameramanii vor fi în continuare luaţi la bătaie pe uliţele comunale.

- Pedeapsa cu moartea este ceva neobişnuit în societăţile de mici dimensiuni, pentru că nimeni nu vrea să-şi asume rolul călăului. Totuşi, cînd faptele o cer, bătrînii grupului pot delibera, în secret, iar unul dintre ei pune în practică sentinţa. Grupul bănuieşte ce s-a întîmplat, însă preferă să nu întrebe. În România, multe voci cer reintroducerea pedepsei cu moartea, pentru că infractorul este văzut ca Străin.

- În societăţile de mici dimensiuni, există feluri de a trăi care nu se bazează pe etica acumulării şi a muncii. Dimpotrivă, acumularea de bunuri este văzută ca un afront la adresa unei zeităţi care deţine toate lucrurile şi fiinţele. Contează mai mult relaţiile, sociabilitatea, o viaţă trăită fericit. De aceea, nu vă mai plezniţi mîinile şi nici nu mai ridicaţi ochii către Cer, spunînd că românii (sau grecii sau...) sînt leneşi şi stau prin baruri şi cafenele! Lenea se defineşte contextual. :)

joi, iulie 22, 2010

Azi, ultima etapă din Turul Franţei

Dacă azi staţi în casă şi vă plictisiţi (aşa, ca mine...), vă recomand ultima etapă montană ( cei 174 de kilometri dintre Pau şi Col du Tourmalet ) a Turului Franţei, de la 13.00, pe Eurosport. Sigur, comantariul lui Manolo Terzian şi echipa nu se ridică nici pînă la genunchiul broaştei, dar rămîne spectacolul ciclist. Primele trei locuri în clasamentul general sunt ocupate de Alberto Contador (78 h 29:10), luxemburghezul Andy Schleck (78 h 29:18) şi spaniolul Samuel Sanchez (78 h 31:10). Doamne, ce dor mi-e de poantele celor doi Radu (Banciu şi Naum), pe care îi ascultam printre picături, în după-amiezele lungi de redacţie, la "Societatea argeşeană"! I-auziţi cum suna un comentariu al lui Banciu (e drept, de fotbal...)

sâmbătă, iulie 17, 2010

Mavrud - note de băutură

Cică, pe la anul 700, Hanul Krum al bulgarilor a băgat de seamă că supuşii săi cam trag la măsea şi, în consecinţă, a ordonat arderea viilor din Cîmpia Tracă. Prohibiţia a avut însă efecte neobişnuite - fiarele sălbatice s-au înmulţit peste măsură, au intrat în sate şi au atacat locuitorii. Chiar şi tabăra Hanului era pustiită de un leu grozav, care băgase în sperieţi pe toţi soldaţii. Pînă într-o zi cînd un tînăr pe nume Mavrud s-a apropiat netemător de fiară şi a ucis-o, cu zîmbetul pe buze. A urmat o anchetă şi Krum a aflat că tînărul Mavrud îi încălcase porunca, păstrînd un petec de vie, iar vinul îl folosea drept întăritor, cînd pleca la vînătoare. Pus pe gînduri, Hanul a ridicat interdicţia. Şi uite aşa, după 1300 de ani, m-am putut întoarce şi eu din Bulgaristan cu cîteva sticle de Mavrud roze, de Pulden, cărora le-am dat cep azi, la o masă frugală, cu brînzeturi şi fasole verde cu pui. Merge excelent - e un fel de Fetească Neagră, mai parfumată şi mai demi...

vineri, iulie 09, 2010

Ghiveci, iaurt, şarani - gusturi şi arome din Balcani



# Spaţiul balcanic este precum ciorba de burtă – dumnezeiasca fiertură făcută din tot ce-i mai nedemn într-o zahana, la care occidentalul strîmbă din nas, pînă-i prinde gustul. Sau ca ghiveciul, o adunare generală de carne, legume şi mirodenii, preparată la foc mic. De trei mii de ani, în vasul de piatră al munţilor dintre Dunăre şi mările sudului, Marele Bucătar amestecă rase şi etnii, culturi şi civilizaţii. Despre reţeta Sa nu poţi scrie decît tot aşa – fragmentat.


Floarea Soarelui şi Eoliene în Dobrogea

# Întîi au fost tracii, aprigii călăreţi din stirpea cărora s-a tras Spartacus. Apoi, din sud, au venit grecii, negustori şi colonişti fără pereche. Romanii calcă şi ei pămînturile acestea, la umbra acvilei imperiale. Ţăranii slavi, cuminţi şi aşezaţi, coboară în Balcani pe la anul 500 după Hristos, lăsînd grija armelor unui trib de limbă turco-iraniană, bulgarii. Bizantinii şi-i fac ba aliaţi, ba duşmani. Oierii vlahi trec şi ei Dunărea, ageri la vorbă şi la faptă – de la brînză şi mămăligă ajung să facă politică înaltă, odată cu Petru şi Asan. Dar valul greu al stăpînirii musulmane se lasă peste Balcani pentru o jumătate de mileniu, în urma înfrîngerii cavaleriei Vestului, la Nicopole. Tîrziu, abia în secolul XIX, trăitorii de pe aceste meleaguri reuşesc să îşi formeze statele naţionale. Cu epurări etnice, pogromuri, războaie, tot tacîmul.

# Şi, pentru că spaţiul balcanic trebuia să poarte un nume, i s-a spus ba Serbia, ba Macedonia, ba Bulgaria. Îţi trebuie stomac tare la digerat pentru o asemenea istorie! În Bulgaria voi merge şi eu, pentru o săptămînă. Mai precis, vreau să văd cîte ceva din fostele judeţe româneşti Caliacra şi Durostor, litoralul Mării Negre, de la Balcic la Varna, apoi să mă întorc pe la Şumen şi Ruse. Ca bază am un sat de vacanţă, „Rusalca” – la Tauc Liman, în apropiere de Capul Caliacra. Satul se află într-o rezervaţie naturală, paradisul păsărilor, unde se poate face şi plajă! Oare să mai fie în lumea asta un loc însorit? În România plouă cu bulbuci de două săptămîni încheiate.

# De la Piteşti la Cernavodă, ţara are autostrăzi! A1 – aşa cum o ştiţi, A2 – impecabilă, pînă şi cu posturi telefonice din loc în loc. N-am timp să verific dacă au ton, dau bice să ajung cît mai repede la graniţă. Skodiţa ronţăie kilometru după kilometru, aşa că în vreo patru ore sînt la Mangalia. Aici facem o pauză de dezmorţire, R. îşi cumpără o carte de vacanţă, facem plinul, trecem pe la o moschee, ne minunăm la vederea pietrelor funerare împodobite cu turbane. Apoi, cap-compas Vama Veche. Drumul e excelent, soarele ne zîmbeşte. Trecem prin graniţă ca prin brînză. Nu mai stau să iau buvignieta, că e o coadă de 50 de persoane şi un singur bulgar depăşit la ghişeu, aşa că punem 10 euro în talon, pentru poliţie.


Satul de vacanţă Rusalka

# La Şabla părăsesc şoseaua naţională şi-o iau pe un drum de coastă, printre lanuri de floarea soarelui şi turbine eoliene. Sînt zeci de morişti, care se învîrtesc lent. Nouă, Uniunea Europeană ne-a cam pus beţe în roate, impunîndu-ne un partener extern (CEZ), pentru eolienele ce vor fi construite în Dobrogea. Şi, oricum, se spune că preţul curentului este de circa patru ori mai mare decît cel al energiei produse convenţional. La Kamen Briag, reuşesc să mă rătăcesc. Satul e prăfos, sărăcăcios, pustiu. Noroc cu o apariţie senzaţională – într-o intersecţie dau peste un motociclist. De la brîu în sus e „Hell’s Angels”, cu vestă de piele, ochelari negri şi cotiere cu ţinte. De la brîu în jos e bulgar, cu şort şi şlapi. Dar are un motor respectabil – Kawasaki – cu care mă ghidează cît ai clipi pe drumul corect.


Tauc Liman - Golful Păsărilor

# „Rusalka” e un sat de vacanţă particular, plin de ruşi, nemţi şi români. Locul e minunat, sute de bungalow-uri albe sînt răspîndite prin pădure, e linişte. Maşinile sînt lăsate la intrare, în sat se circulă cu maşinuţe electrice. Piscine, terenuri de tenis, de volei, de minigolf. O plajă frumoasă, pe o coastă abruptă. Pentru cîteva sute de euro, bulgarii oferă servicii all-inclusiv cu produse autohtone. Dacă aveţi copii mici, aici e de voi. Dacă vă place să vă treziţi în ciripit de păsări, aici e de voi. Dacă vreţi să scăpaţi de stres, aici e de voi. Dar sînt şi mici inconveniente – serviciul nu e destul de prompt, angajaţii o rup greu pe englezeşte, cîteodată se întrerupe apa, iar noaptea puteţi găsi pe tavan cîte-un fluture, cîte-un carcalac. De-ale naturii, deh!

# La începutul secolului XX, Ilia Mlecinikov, un cercetător francez de origine bulgară, a primit premiul Nobel pentru descoperirea sa – iaurtul bulgăresc conţine o anumită bacterie, care îi conferă un gust deosebit. În plus, s-a demonstrat statistic că ţăranii bulgari care mănîncă foarte mult iaurt ajung să trăiască şi peste o sută de ani! Ştiind toate acestea, fac o cură cu „lactobacterium bulgaricum” în toate formele – „tarator”, supă rece de castraveţi cu iaurt, „airan”, iaurt subţiat cu apă, iaurt cu fructe. Nu sînt singurul iaurto-maniac. Anual, Japonia importă 200 de mii de tone de iaurt bulgăresc.


Explorator, la Capul Caliacra


# Excursie la Capul Caliacra, o fîşie de pămînt roşiatic, înalt, care se prelungeşte doi km în mare. E cel mai estic punct din Bulgaria, rezervaţie naturală, bogată în floră şi faună. Pe asfaltul vălurit al drumului de ţară, maşina se leagănă ca barca pe valuri! Ajungem însă cu bine şi ne plimbăm printre ruinele unei cetăţi bizantine – locul inaccesibil a fost fortificat, pe rînd, de traci, romani şi otomani. La intrare străjuieşte „poarta celor 40 de fecioare”, numită aşa în amintirea sacrificiului făcut de un grup de fete care, ca să scape de turcii prădători, şi-au legat cozile împreună şi s-au sinucis în mare. Există şi o frumoasă capelă a Sf. Nicolae, săpată în stîncă. Călugărul care o slujeşte e tînăr, bărbos, are ochi albaştri şi cîntă ceva doar pentru el.


Cormorani la Capul Caliacra

# În timpul stăpînirii româneşti, din ordinul regelui Ferdinand, mare iubitor de natură, la Capul Caliacra au fost aclimatizate familii de foci, care au trăit pînă prin anii ’70, fiind exterminate, pînă la urmă, de braconieri. Acum, scrutînd stîncile prin binoclu, nu zăresc decît cîrduri de cormorani şi, în larg, cîţiva delfini, ce se joacă în valuri – vin pînă aproape, sar, îşi arată în soare burta albicioasă.


Capul Caliacra

# Cu cel mai scăzut consum de carne pe cap de locuitor din Europa, Bulgaria îşi răsfaţă, totuşi, vizitatorii. Mielul, gătit în ghiveci sau la frigare (ca-n munţii Rodopi), porcul cu usturoi, ciuperci şi „ciubriţa”, un fel de oregano, sau muşchiul de vită la cuptor – toate sînt delicioase. În plus, nu ocoliţi „kebapce” cu carne foarte condimentată, nici „kiufte”, ruda plată a kebabului! Pe litoral, la mare preţ sînt ciorbele de peşte, fileul de crap, numit „şaran”, precum şi sardelele prăjite-n unt.

# O destinaţie populară pentru români este oraşul Balcic, unde reşedinţa Reginei Maria atrage ca un magnet. În 1913, la sfîrşitul celui de-al doilea război Balcanic, România anexează Dobrogea de Sud, judeţele Caliacra şi Durostor, impune administraţie modernă, dezvoltă infrastructura şi localităţile. În 1924, Regina Maria îşi construieşte o casă de vacanţă la Balcic, numind-o „Cuibul liniştit”. Alături de regina lor, o serie de artişti îşi găsesc inspiraţia pe Coasta de Argint – Iser, Tonitza, Steriadi, Şirato. Se înfiinţează chiar un Muzeu de Artă la Balcic. După retragerea din Cadrilater, în august 1940, picturile au fost aduse cu vaporul la Constanţa, devenind nucleul Muzeului de Artă de aici.


Blocurile rock din Kavarna

# Ca să ajung la Balcic, trec prin orăşelul Kavarna, cu blocuri staliniste roase de vreme, dar pe care sînt desenate staruri rock. E marea pasiune a primarului „de fier” Ţonko Ţonev, un fan heavy metal. De profesie avocat, el a organizat în Kavarna concerte şi festivaluri rock, la care au participat nume importante ale genului: Heaven and Hell, Manowar, Deep Purple, Motorhead. Parcă-i şi văd pe metalişti cum plimbă între ei o sticlă de vodcă, stînd în fund pe betoanele lui Jivkov... La Balcic, altă trăznaie – străzile sînt desfundate cum n-am mai întîlnit. Mă învîrt un sfert de oră să găsesc un loc de parcare.


Cuibul Liniştit

# Casa Reginei este modestă ca dimensiuni dar mare ca gust. Proiectată de arhitecţi italieni, este o combinaţie a stilului Renaşterii Naţionale, specific Bulgariei (parter de piatră, etaj în consolă, ferestre arcuite), cu stilul turcesc. „Cuibul liniştit” are chiar şi un minaret zvelt, zugrăvit în alb. S-au mai păstrat cîteva obiecte originale, cîteva mobile, cîteva oglinzi. Lumea cască gura la fantasticele fotografii ale Reginei. De o frumuseţe hieratică, Maria ştia să pozeze... Ne plimbăm prin grădini, excelent întreţinute, unde căscăm gura la o „Magnolia grandiflora” venerabilă, cu florile albe cît mingea „Jabulani”.


Magnolia grandiflora în gradinile Castelului din Balcic


Tronul Reginei Maria, în gradinile de la Balcic

# Apropo de „Jabulani”... Urmăresc optimile Campionatului mondial la barul „Rusalcăi”, că televizorul din cameră e mic cît un timbru, unde fraternizez cu microbiştii germani, în valuri de „Zagorka”, berea naţională a Bulgariei, produsă de Heineken la Stara Zagora. Evident, turiştii ruşi ţin cu Argentina, dar la 4-0 pentru „Bund” o dau pe „raki”, să le treacă supărarea. La ruşi funcţionează încă familia lărgită ca şi grupul de prieteni – în timp ce bărbaţii beau, femeile joacă tabinet iar copiii sînt vegheaţi de-o „babuşka” cu pălărie croşetată. Unele dintre fetiţe fac balet – se vede după postura capului şi a membrelor. Şi încă un lucru – nici un rus nu mai e obez.


Podoabele regilor traci - muzeul de arheologie din Varna

# Varna, anticul „Odessos”, este astăzi al treilea oraş, ca mărime, din Bulgaria. I-am vizitat Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, o clădire imensă, pătrată, bogat decorată în interior, care nu m-a impresionat prin nimic. În piaţa Catedralei, comercianţi tuciurii vînd kitsch-uri şi contrafaceri – şepci ruseşti şi tabachere cu zvastica făcută cu electrodul de sudură. În schimb, Muzeul de Arheologie adăposteşte o colecţie uluitoare de antichităţi – de la aurul regilor traci la statuete romane. La etaj, dau peste o bogată colecţie de icoane bulgare, unele de secol XVI. Ne plimbăm prin Grădinile Mării, un amplu spaţiu pietonal. E cald, zgomot şi praf – şi aici municipalitatea sparge trotuarele cu picamerul! Ne tragem la o terasă, unde mi-e dat să mănînc cele mai greţoase spaghete „carbonara” din viaţă, chiar mai proaste decît în Maramureş. Sînt moi, cu brînză dulce, şi parc-au fost fierte în grăsime.

# Deserturile bulgăreşti sînt diverse, cu parfum de Orient. Baclava cu fistic, rahat, susan cu miere. Dar şi „baniţa”, o gogoaşă umplută cu brînză dulce şi spanac... cît despre vinuri, încercaţi-le pe cele roşii. Sînt ieftine şi de bună calitate. La Balcic găsiţi o varietate numită „Regina Maria” – e un vin roşu, amestecat special cu miere.


Călăreţul Trac de la Madara

# De la Varna la Novi Pazar, autostrada bulgărească e OK. Din păcate, sînt numai vreo sută de kilometri. La Şumen, mă abat vreo 7 km, pînă la fortăreaţa tracă Madara. Pe o culme stîncoasă, la 23 de m înălţime, e săpată în piatră silueta unui călăreţ, care vînează un leu. Alături de el, un cîine de vînătoare hăituieşte fiara. „Călăreţul trac” datează din secolul III după Hristos şi este declarat monument UNESCO. În mijlocul cîmpiei, departe de orice localitate, fortăreaţa este excelent conservată şi exploatată turistic. Cu un patrimoniu mult mai sărac decît cel românesc, bulgarii scot bani şi din piatră seacă. Un exemplu pe care ar trebui să-l urmăm cît mai curînd.